Rodipet a intrat in insolventa

Rodipet a intrat in insolventa

0 64

Tribunalul Bucuresti a admis cererea companiei Amo Prodpress de deschidere a procedurii insolventei impotriva distribuitorului de presa Network Press Concept (fosta Rodipet), se arata intr-un comunicat al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). In urma deschiderii procedurii insolventei, Activ Lichidator IPURL a fost numit administrator judiciar al Rodipet.

Potrivit legii insolventei, administratorul judiciar numit de catre instanta, in urma analizei situatiei din cadrul Network Press Concept, va decide soarta societatii, impreuna cu Adunarea Creditorilor. De la data deschiderii procedurii insolventei se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

„In afara de aceasta cerere, pe rolul instantelor de judecata se mai afla si alte solicitari de deschidere a procedurii insolventei, printre care se numara: RAAPPS, Media Sport Grup, Anuntul de la A la Z, Adevarul Holding, Bront Magdalena, Ziua si SRI, impreuna cu Rilogos, Riviera Media Grup si Editor BL 49”, se mai arata in comunicatul AVAS.

Institutia mentioneaza ca a intrat cu drepturi depline in societate doar la data de 28 octombrie, cand a avut loc Adunarea Generala a Actionarilor societatii in urma careia a fost numit Consiliul de Administratie si, ulterior, directorul general al companiei.

Instanta a stabilit ca, la data convocarii primei Adunari a Creditorilor, care va fi prezidata de catre administratorul judiciar, se vor lua in discutie raportul intocmit de administratorul judiciar, prin care se va propune fie continuarea perioadei de observatie a societatii in cadrul procedurii generale, fie intrarea in faliment si alegerea unui comitet al creditorilor.

La adunarea creditorilor vor putea participa si doi reprezentati ai salariatilor Network Press Concept, iar Adunarea Generala a Actionarilor societatii va desemna un administrator special care sa-i reprezinte interesele.

Administratorul judiciar are obligatia sa identifice cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia starii de insolventa, cu mentionarea persoanelor care ar putea fi trase la raspundere, conform legii, sa denunte sau sa mentina contractele incheiate de debitorul Network Press Concept, inclusiv actele incheiate in frauda creditorilor, sa realizeze tabelul creditorilor societatii si sa inventarieze si sa conserve patrimoniul societatii debitoare.

Compania Rodipet a fost cumparata in decembrie 2003 de firma Magnar System Com din Otopeni, in urma unei tranzactii de sase milioane de euro. In 2006, statul a redobandit 45% din actiunile Rodipet in urma conversiei unor datorii de circa 17 milioane de lei, participatie pe care a vandut-o ulterior catre Magnar Two (fosta Magnar System Com), din grupul Awdi.

In urma tranzactiei, Magnar Two detine un pachet de 83,9% din actiunile Rodipet. Restul titlurilor sunt detinute de Supremo Corporation (15,78%), Monalisa Investments (0,1%), ambele facand parte din grupul Awdi, si persoanele fizice Awdi Hassan si Awdi Mehdi, fiecare avand 0,1% din actiuni.

In luna martie, Colegiul Director al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a hotarat insa desfiintarea contractului de privatizare a Rodipet deoarece cumparatorul nu si-a respectat obligatiile investitionale, pentru ca apoi, prin decizia judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti, Autoritatea sa fie reinscrisa in lista actionarilor Network Press Concept, cu 51% din capitalul social al acestei firmei.

AVAS a redevenit in iulie actionarul majoritar al distribuitorului de presa, preluand 51% din capitalul Network Press Concept, in baza unei decizii a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.