Ridzi – propunere de urmarire penala

Ridzi – propunere de urmarire penala

0 98

Comisia juridica a Parlamentului a ajuns la concluzia ca este cazul sa propuna plenului inceperea urmaririi penale impotriva lui Ridzi, fostul ministru al Tineretului si Sportului, dovedita la vremea respectiva ca poarta cu ea, prin sacose si alte genti, tot felul de mate, mai mici sau mai mari.
Comisia juridica a decis, ieri, sa propuna plenului Camerei cererea de incepere a urmaririi penale impotriva Monicai Iacob Ridzi pentru faptele de delapidare care fac obiectul raportului elaborat de Comisia de ancheta.
PSD, PNL si UDMR au votat „pentru”, PD-L „impotriva”
Comisia juridica a decis, cu 12 voturi favorabile si 8 impotriva sa inainteze plenului propunerea de incepere a urmaririi penale impotriva fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi.
Democrat-liberalii s-au impotrivit deciziei, invocand „nulitatea absoluta” a raportului final elaborat de Comisie si incompatiblitata forului de ancheta, o melodie straveche pe versuri juridice, cu placa zgariata de zigzaguri printre articole de cod penal si civil, plus procedurile.

La randul ei, coana Monica, dupa ce a luat meditatii, in taina, de la o colega mai mare si trecuta prin ciur si darmon, si s-a reciclat, se da barbata si ameninta cu un pistol de ceara.
Astfel, fostul ministru Monica Iacob Ridzi declara ca deputatii juristi PSD si PNL – pe udemerist nu l-a amintit, poate mai are nevoie de el altadata – ar fi legitimat un abuz.
Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, a precizat, ieri, dupa ce deputatii juristi au decis transmiterea catre plen a propunerii de incepere a urmaririi penale pentru delapidare, ca deputatii juristi PSD si PNL au fost niste pitbulli fiorosi, muscand-o de frumoasele fese si, in felul acesta, legitimand un abuz si ca, juridic, consecintele sunt nule, chiar daca o doare spinarea de la joardele primite pentru dans si muzica pe banii statului.
„Raman cu un gust amar astazi (ieri, n.a.), dupa votul Comisiei juridice pe aceasta tema. Aveam pretentia de la deputatii juristi ca vor pune mai presus de disputele politicianiste principiile de drept, ca va prevala formatia lor juridica in fata intereselor de grup politic. M-am inselat inca o data, crezand in onestitatea profesionala a deputatilor juristi PSD si PNL, care, prin votul lor, doresc mentinerea circului promovat la nivelul comisiei de ancheta”, sustine fostul ministru.
Ma intreb si eu si am pretentia sa stiu cum stam cu banii din buget cheltuiti aiurea sau bagati in buzunare proprii, caci odata ce s-a pronuntat cuvantul „delapidare” nu mai este mult de adaugat, restul fiin povesti de decor. Si o asemenea acuza nu se aduce oricum, daca nu sunt dovezi, oricare jurist se fereste de asa ceva.
Monica Iacob-Ridzi considera „profund abuziv” ca o comisie parlamentara de ancheta sa se suprapuna peste activitatea procurorilor.
„Este inacceptabil ca, in paralel cu actele premergatoare ale procurorilor, o comisie parlamentara sa faca cercetari paralele, sa audieze oameni, sa ridice documente, sa ceara explicatii, sa puna verdicte si sa stabileasca incadrari juridice. Prin votul lor, deputatii juristi PSD PNL au legitimat un abuz, au dat valoare unui act nul de drept si au generat consecinte nule din punct de vedere juridic”, precizeaza Iacob Ridzi.
Oare aceasta dama nu a auzit de comisiile din senatul SUA sau al altor tari occidentale si de rezolutiile acestora, cu urmarile respective, chiar in cazuri mai dihai decat o prapadita ministresa a Tineretului?
Se pare ca trebuie inceputa prepararea chiftelelor care vor fi aruncate cu prastia peste sarma ghimpata a puscariei spre fereastra celulei in care se va ofili dalba zana a valurilor marii, cu nisipul plajei si a lemnelor scenei cu tot, in care au disparut gramezi de bani. Asta prezumand ca, in continuare, totul se va desfasura in limite normale.
Caci doamna Ridzi a fost, este tuturor clar, prinsa cu gasca vecinului sub brat.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.