Rezultat nul, atât ca scor, cât și ca joc : România –...

Rezultat nul, atât ca scor, cât și ca joc : România – Muntenegru 0 – 0

0 160

România a început modest parcursul în nou înființata competiție fotbalistică, rezervată echipelor naționale, Liga Națiunilor! Jucând fără spectatori, la Ploiești, echipa lui Cosmin Contra nu a contat nici ca joc, nici ca mobilizare dar nici ca dăruire, dând impresia că joacă un meci amical, fără importanță! Planurile tactice ale antrenorului român au fost date peste cap, atunci când doi tricolori s-au accidentat. Este vorba despre Pintilii și Chiricheș, astfel încât antrenorul echipei noastre a pierdut practic două schimbări, lucru deloc productiv. Echipa Muntenegrului s-a apărat cu calm și a anihilat toate pericolele la propria poartă. Chiar dacă a dominat, echipa noastră a făcut-o steril, fără perspective. Mai mult, în ultimele secvențe, portarul Tătărușanu a comis o gafă, de care erau să profite oaspeții, însă apărătorul porții noastre a reparat eroarea, în ultimul moment. A rezultat un 0-0 deloc onorant, în fața unei echipe care ne-a pus mari probleme și în trecuta campanie de calificare la mondiale. Muntenegru a fost lipsită în acest meci de doi titulari importanți, Jovetic și Marusic, lucru de care echipa noastră nu a știut să profite. România va juca, luni, la Belgrad cu Serbia, al doilea meci din grupa Ligii Națiunilor. Sârbii tocmai au învins, cu 1-0, în Lituania.
România: Tătăruşanu – Benzar, Chiricheş (Bălaşa, min 29), Săpunaru, Bancu – Pintilii (Anton, min.72), Stanciu – Chipciu, Maxim, Mitriţă (Budescu, min.68) – Keşeru
Muntenegru: Petkovic – Stojkovic, Savic, Simic, Tomasevic – Scekic (Kosovic, min.74), Vukcevic – Boljevic (Beciraj, min. 81) Ivanic, Jovovic – Mugosa
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.