Revolutie pe timp de coronavirus

Revolutie pe timp de coronavirus

0 238

În curând lumea va ieşi în stradă. Şi nu lumea haştagistă, cea cu fiţe, facebook, telefoane – lanternă şi fascişti cu bandane mutilând bătrânii sub ochii jandarmilor. Va ieşi România pauperă şi majoritară, acea Românie batjocorită de conducătorii actuali şi condamnată, literalmente, să moară de foame.
Habar n-aveţi, cei mai mulţi dintre voi, spre ce dezastru este împins acest popor, chiar acum!

Priviţi în jur. Toate, dar absolut toate ţările cu lideri normali la cap, iau măsuri economice excepţionale, urgente, simplu de aplicat şi eficiente, pentru a-şi salva de la catastrofă nu doar populaţia ci şi economia.
Doar România pregetă wernerian şi încearcă, încă o dată, prin şmenarii care o conduc, orbani, câţi, bogdani şi alţi reptilieni aşişderea, să fenteze destinul.
Liderii noştri au o mentalitate de pokerişti care joacă pe banii altora. Nu le ajunge că o să ne rupă în două pandemia. Ei plusează ca demenţii şi cu economia: all in! Fără să aibă nimic în mână! La cacealma!

Aşa zisele măsuri de protecţie economică stabilite prin ordonanţele militare 29 şi 30 sunt vax albina, praf în ochi, propagandă de doi bani, teatru buf din categoria „hai să ne facem că…”!
Talpa ţării, România salariului minim pe economie, trăieşte, în proporţie covârşitoare, prin intermediul IMM-urilor. Cu leafa, atât cât este ea, de la o lună la alta. Cu ultimul sfanţ din pungă drămuit la sânge până în ziua de salar.
Ce fac amărâţii ăştia dacă patronul îi amână cu plata o săptămână? Strâng din dinţi, renunţă la medicamente şi trec pe covrigi muiaţi în apă.
Dar dacă îi amână o lună? Încă rabdă, tac şi speră.
Dar dacă patronul îi concediază brusc, pe motiv că l-a ruinat criza şi guvernul nu-l ajută cu nimic?
Atunci va fi REVOLUŢIE! Explozia mămăligii! Fiţi siguri!

Asta a fost dintotdeauna şi asta este şi azi supapa cea mai la îndemână a disperării: REVOLUŢIA! Căci nu vorbim de 1 000, de 10 000, sau de 100 000 de lăsaţi pe drumuri. Vorbim de milioane! Socotiţi-i şi pe repatriaţii din diaspora! Care trebuie cumva să-şi hrănească copiii, bătrânii, familia. Şi nu mai au cu ce! Nu vor mai avea cu ce!!!
Am citit extrem de atent ordonanţele emise până acum de guvern: nu-i ajută cu nimic, dar cu nimic,  credeţi-mă, pe micii întreprinzători, pe antreprenorii români loviţi direct în moalele capului de criză, pe întorşii din Italia şi Spania care vor rămâne aici peste an şi vor căuta locuri de muncă. Ba, mai mult, îi  împinge pe cei cu afaceri să tragă cât mai repede obloanele, să pună cât mai repede lacătul, dacă nu vor să se trezească într-o lună sau două că au pierdut şi puţinul agonisit într-o viaţă de muncă şi sacrificii. De unde să-şi plătească angajaţii? De unde să asigure noi locuri de muncă?
Este absolut dramatic! Incredibil de periculos! Ca în vremuri de război!

Dacă alertul preşedinte Iohannis, cu minunatul LUI guvern de inepţi, nu le întind urgent, concret şi substanţial o mână de ajutor celor la care m-am referit mai sus, vor fi raşi de la putere înainte să mai apuce alegerile din toamnă. Înainte chiar să se dezmeticească.
Lansez acest avertisment nu cu gândul la ei, la politicienii care ne guvernează. Ei, în orice situaţie, vor primi, mai devreme sau mai târziu, exact ceea ce merită. Şi nu îi voi compătimi deloc pentru asta.
Gândul meu este la cei oropsiţi: atât la cei care deja nu mai au locuri de muncă şi nici un venit minim asigurat cât şi la cei care încă se zbat să-şi salveze afacerea şi angajaţii.

Ce fel de generali sunt aceia care, în război fiind, în loc să aibă grijă ca de ochii din cap de soldaţii incă valizi, se grăbesc să îi împingă pe aceştia în zonele de moarte sigură?
Răspunsul meu este unul singur: nişte generali care îşi trădează ţara!

Inconştienţilor, obsedaţilor de putere, egoiştilor vânduţi,

faceţi măcar acum, în ceasul al 12-lea, cât încă s-ar putea să nu fie prea târziu, ce trebuia să faceţi din secunda doi după declararea stării de urgenţă: ajutaţi IMM-urile care încă mai mişcă! Ajutaţi-le să supravieţuiască! Împărţiţi echitabil cu ele efortul financiar. Ele să suporte salariile nete ale angajaţilor, voi să suportaţi celelalte taxe şi impozite.
Aţi putea chiar să cumpăraţi părţi sociale de la IMM-urile cele mai promiţătoare, asta însemnând că, pe termen scurt, le salvaţi injectând capital, iar pe termen mediu şi lung că veţi fi parteneri în nişte afaceri de succes 100% româneşti.
Dar am impresia că-mi bat gura de pomană.

Ştiţi care a fost prima grijă a lui Ludovic Orban, după ce l-a demis pe Costache? Să arunce în derizoriu proiectul de testare largă a bucureştenilor anunţat ieri de profesorul Străinu Cercel. Citiţi declaraţia lui Orban şi vă cruciţi: „Poveștile care circulă, că ne apucăm să facem, să selectăm noi 10.000 de oameni pe care îi testăm, sunt povești.

Ştiţi de ce face politrucul briantinat asta? Pentru că, la mijloc, este pesedista Gabriel Firea! Căreia trebuie să-i pună, cu orice preţ, tălpi, tălpi, tălpi!
Ăsta este, dragii mei compatrioţi, guvernul României de azi! Ăsta este guvernul lui Klaus Iohannis!
Li se rupe lor în paişpe de salvarea ţării, a economiei, de problemele românilor trimişi cu sutele de mii în şomaj tehnic sau, şi mai radical, trimişi direct la moarte, prin inaniţie.
Ei se gândesc numai şi numai la alegeri, la putere, la fundul lor, la caşcaval! Să prostească prostimea şi să mai fie înscăunaţi o dată!
Aşa nu se mai poate!
Va fi, cu siguranţă, REVOLUŢIE! Iată partea bună a pandemiei!

Contele de Saint Germain

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.