Revolutia ca investitie
Cu ocazia ultimei iesiri la rampa, revolutionarii brasoveni – remarcatii de sub Tampa – s-au dat lezati de publicarea de catre presa a sumelor pe care statul roman a decis sa le plateasca celor iesiti in strada in Decembrie 1989. Ma rog, nu tuturor, ci acelora dintre ei care au avut prevederea de a deveni titulari de patalama, certificatul acela care are inscrisa drept prima rubrica calitatea posesorului –cea de remarcat.
Felul in care mass-media au facut publice cuantumurile indemnizatiilor fixate de stat prin Legea Recunostintei pentru revolutionari li s-a parut insinuant acestora din urma. Vitejii – nu martirii autentici, ci luptatorii carora le-au fost girate voinicia si curajul de catre doi martori – au fost deranjati ca materialele difuzate pe sticla sau pe hartie i-ar fi prezentat in postura de profitori si imbuibati ai Revolutiei, prin simple mentionare a pensiei lunare de 1370 de lei si a platilor restante din 2004, de numai 30.000 de lei noi, pe care postasul le va duce cu prima transa.
Presa n-a facut decat sa remarce nedreptatea pe care legiuitorul o savarseste in acest fel fata de fostii detinuti politic sau de novembristii din 1987 de la Brasov, precursorii evenimentelor in 89. Ambele categorii de cetateni, ale caror curaj nebun si tarie de a rezista torturii in temnitele comuniste sunt indreptatite oricand la recunostinta – macar simbolica – din partea natiei, se sting ducandu-si traiul din pensii de mizerie, dupa ce viata le-a fost franta intr-un moment sal altul al curgerii de ei de barbaria comunista.
Dintr-o proasta intelegere a termenului recunostinta, revolutionarii nu se multumesc sa-si incaseze gratificatiile cu care statul le umple buzunarele, gratie micilor santaje sau marilor presiuni pe care le exercita de ani de zile prin capii manifestatiilor din sangerosul decembrie 89. Vor cu tot dinadinsul ca restului cetatenilor sa li se umezeasca ochii atunci cand ii privesc si toti sa tresarim recunoscatori atunci cand ii intalnim pe strada.
Revolutionarii pe care ii cunosc eu imi provoaca de regula un cu totul alt sentiment, care are legatura doar cu stomacul.
In fine, n-are importanta ce crede unul sau altul. Oamenii au eroismul la purtator si au asteptat ani de zile in chioscul lor scutit de taxe ca tara sa dea in sfarsit dovada de marinimia la care ei se cred indreptatiti.
Nu doar in virtutea unei legi naturale, prin care o fapta buna se cade cinstita si recompensata. Ci printr-o lege cat se poate de capitalista, foarte in ton cu vremurile. Cu ocazii iesirii lor isterice in public, remarcatii brasoveni au pronuntat si cuvantul cheie al intregii tevaturi. Anume redeventa. Asa considera ei ca se numeste indemnizatia pe care le-a stabilit-o statul prin lege. In prima ei acceptiune de dictionar, fiind vorba despre o renta care se plateste la date fixe si sub forma de cote fixe, chiar au dreptate. Abia al doilea inteles al termenului ne aduce in miezul problemei. In acceptie capitalista, redeventa este o cota ce revine actionarilor din produsul unei exploatari.
Asta era! Oamenii exploateaza profitabil o afacere inceputa acu’ 17 ani pe trotuar, extinsa apoi la chioscul din piata, magazinul de la centru sau vila rasarita pe terenul primit cadou de la stat pentru merite deosebite. Luptatorii or fi luptat ei ce s-au luptat in 89, da’ dup-aia, ca niste oameni prevazatori, au investit.
Revolutia ca investitie. Daca nu s-ar mocai statul atata pana sa plateasca, aproape ca ar fi un plasament bun.
Vifor Rotar
