REVIZIONISTII TRANSILVANENI
BAT TOBELE IN PARLAMENTUL EUROPEAN
Multi se vor intreba (si ne intreaba!) de ce staruim atat asupra unei „problematici” ce poate parea exagerata, dar pe care o socotim de acuta actualitate: iredentismul hungarist si neorevizionismul maghiar, drapat cu frumoasele sloganuri ale democratiei europene, referitoare la identitate etnica. Cumva, din aceasta cauza respingem si folosirea excesiva a denumirii „Transilvania” sau „Ardeal” in tot felul de titulaturi: institutii culturale, sereleuri, posturi radiofonice, denumiri de trenuri, de bauturi si carnati, ori alte produse alimentare, de mobilier si produse tipografice, ba chiar si rubrici de ziare… Ca si cand Transilvania ar fi „altceva” decat o provincie istorica a Romaniei, un cunoscut leagan de formare a poporului roman si de dainuire a culturii sale peste veacuri. Caci Cetatea Sarmisegetuza a fost ridicata in inima Daciei, si nu in Pusta…
??????????? Pentru cei care urmaresc mai atent resuscitarea fenomenului iredentist in judetele cu populatie maghiara din Transilvania (acum in varianta Tinutului Secuiesc!), devine tot mai clar ca, de fapt, cartea castigatoare pe care o incearca formatiunile politice intruchipate de UDMR si, mai nou, de Partidul Civic Maghiar, se pune la cale? in Parlamentul European. Avandu-l precursor pe Frunda Gyorgy, in plus si cu autoritatea de fost candidat la presedintia Romaniei, senatorul udemerist s-a declarat acolo, fara jena, reprezentant al minoritatii maghiare in Parlamentul European, si nu al Statului roman!!
??????????? Nimic nou in afirmatiile de acum ale fostului pastor informator Tokes Laszlo, doar vehementa retorica antiromaneasca deosebindu-i. Si, evident, partidele din care fac parte, antagonice doar in perspectiva luptei pentru voturile solicitate maghiarilor, si nu al scopului declarat, fara fostele „timiditati”, chiar in Parlamentul de la Bucuresti! Da, si unii, si altii, vazand ca nu „merge” sa solicite autonomie administrativ-teritoriala pentru intreg Ardealul, si-au redus deocamdata pretentiile doar intr-un asa-zis „Tinut Secuiesc”, o facatura administrativa ce n-a avut decat aprobarea temporara a sinistrului dictator Iosif Visarionovici Stalin.
Cu tristete o spunem, Kosovo inca poate fi un precedent european! Iar ceea ce s-a intamplat dupa 1990, prin destramarea Iugoslaviei si Cehoslovaciei, a fost un scenariu care s-a incercat in martie 1990 si la Tg.Mures. Se „constituia” astfel un asa-zis lant de stabilitate „etnica” la mijlocul Europei: Slovenia, Croatia, Ungaria, Transilvania, Slovacia, Cehia, socotite presupuse verigi politico-economice de veche „tradi?ie” central-europeana, mai sigure, socotesc unii, decat Tratatul de la Trianon!
Pentru „pacifistii” ce-si inchipuie ca, asemenea lui Ceausescu, doar printr-o vizita de lucru se rezolva „situatiile sensibile”, si actualul Presedinte Traian Basescu si-a sacrificat trei zile de concediu „la fata locului”, sa… ia contact cu realitatile. Eronat, profund eronat, pentru ca tocmai astfel a atras atentia ca „acolo” e ceva!
Si este!!
Oricat de „indiferent” la propaganda sovina este socotit de catre unii maghiarul de rand din Ardeal, ofensiva antiromaneasca (indusa in zona, de multe decenii, pe cale cultural-etnica, religioasa, administrativa, ba chiar cu sabia !) a lasat urme adanci, a actionat si mai ales actioneaza in continuare la ridicarea atat de periculoasei separari etnice, incepand din scoli si apoi in sate, ba chiar in cartiere si pe scara blocului de locuinte…
Un parlamentar UDMR, dl.Vinkler, altfel echilibrat si bun vorbitor de limba romana, pledeaza cu insistenta in Parlamentul European pe nevoia regionalizarii Romaniei, vezi Doamne, acesta fiind impedimentul accesului mai greoi la fonduri europene. Modelul ar putea fi, desigur, in opinia UDMR, si fosta Regiune Mures Autonoma Maghiara, care a existat intre 1952-1960. Dar chiar si in acele conditii, maghiarii nu constituiau decat o majoritate precara: doar 62%! (Cate regiuni „europene” are Ungaria de azi, domnule Vinkler?).
De ce oare 18-20 de regiuni, stabilite arbitrar printr-o reforma comunista, aprobata de I.V.Stalin, in 1952, este mai „europeana” decat traditionalele judete, stabilizate astfel inca de pe vremea lui Cuza Voda si perfectionate indeosebi in cadrul Romaniei Mari? Iar in aceasta primavara se implinesc, iata, patru decenii de existenta a celor 41 de judete, de cand reforma administrativa din 1968 a impus revenirea la vechea structura teritoriala social-economica, intr-o Romanie unitara, a intereselor comune pentru toate etniile.
Istoricul R.W. Seton-Watson, bun cunoscator si al realitatilor romanesti postbelice, a alcatuit un studiu prin anii ’50, in care demonstra ca procesul de sovietizare al Romaniei nu putea fi realizat decat impunandu-se „copii la indigo” dupa institutiile si administratia Moscovei! Iar acest lucru nu se putea realiza decat, citez: „de persoane alese, educate, formate si controlate direct si exclusiv de puterea sovietica”.
De altfel, I.V.Stalin, adresandu-se filozofului? Miroslav Djilas, apropiat colaborator al lui Tito, spunea aproape profetic: „Acum nu mai este ca in trecut; cel care ocupa un teritoriu trebuie sa-si impuna propriul sistem social. Si reuseste numai acela a carui forta ideologica, impusa de forta militara si economica, are capacitatea de a face aceasta. Altfel nu se poate!”
Oare ce a facut Uniunea Sovietica in Estul european pana in 1989 si, la randul ei, ce face azi Uniunea Europeana? Atunci, ca si acum, Romania isi incearca si isi cauta, cat de cat, o cale proprie in Casa comuna europeana, chiar daca o buna parte din ONG-urile „oxigenate” de miliardarul Soros Gyorgy si fundatiile sale militeaza pentru altceva.
Pentru a scapa de autoritatea economica devastatoare impusa de URSS (dupa ce, in 1956, reusise, cu abilitate, sa-i scoata pe soldatii sovietici din tara!), conducatorii de atunci ai Romaniei credeau, poate eronat, in succesul dezvoltarii tuturor judetelor subindustrializate, intre acestea, desigur, si noile judete Harghita si Covasna. Asa au aparut acolo „fabrici si uzine”, cum ar fi zis raposatul poet Mihai Beniuc. Obiectivele industriale au atras insa forta de munca, romani si maghiari, deopotriva, ducand la o puternica urbanizare a unor comunitati excesiv, inghetate in traditii aproape feudale. Dar a insemnata asta, oare, o „impurificare” etnica, o destructurare a maghiarismului (?!), o invazie a valahilor (?!), o debalansare a echilibrului etnic (?!) si tot felul de bazaconii si teorii pseudodemografice, care au motivat si stimulat apoi o noua epurare etnica, antiromaneasca?
Despre toate acestea, in zilele urmatoare.
