Rețetă banală pentru desființarea afacerilor românești
Odinioară domnul Ion Iliescu, cel care – vorba cuiva – ne-a fost baci până la adânci bătrânețe, a spus într-un moment de sinceritate cum că proprietatea privată este un moft. Și, într-un fel, avea dreptate. Pentru că, după educația dumnealui, în comunismul românesc, proprietatea privată sau chiar proprietatea personală a unui cetățean putea fi confiscată fără prea mari probleme, dar atunci aceasta trecea în proprietatea statului sau a întregului popor, cum spuneau ideologii vremii, și rămânea să fie valorificată de către statul român.
Sau după cum un alt ideolog, l-am numit aici chiar pe Karl Marx, a zis că în comunismul primitiv proprietatea trece de la căsătoria exclusivă cu proprietarul privat, la prostituție generală cu colectivitatea. În zilele noastre însă putem vedea cum comunismului cu față umană, domestic, îi succede capitalismul sălbatic, în care proprietatea privată a intreprinzătorilor români trece cu japca nu în proprietatea întregului nostru popor, ci pur și simplu în proprietatea altui popor, ales după criterii numai de către Johannis știute.
Putem lua un caz obișnuit, atât de obișnuit încât să nu mai fie nevoie să îl nominalizăm, ci putem să îl generalizăm fără nici o rezervă. De exemplu avem un cetățean român de etnie rusă, din Maramureș să zicem, iar cetățeanul nostru a avut o serie de afaceri prospere, inclusiv o unitate industrială de producție, cu peste 600 de locuri de muncă, și era cunoscut și prin actele sale de caritate. Etnia cetățeanului în cauză își are și acesta importanța sa, pentru că acuma este la modă să ne lăsăm cu toții manipulați împotriva Federației Ruse.
Chiar dacă este vorba de un om care a fost un foarte bun român și un sportiv de performanță internațională, care a făcut să se ridice tricolorul și să răsune imnul României pe multe dintre meridianele lumii.
Cu toate acestea, intreprinzătorul despre care scriem a fost asasinat economic, adică a fost băgat forțat în anumite dificultăți financiare, cu complicitatea infracțională a mai multor instituții ale statului român.
Este nevoit să își suspende afacerile, să înceteze producția pentru o vreme, închide și pune totul la conservare, își împrejmuiește instalațiile industriale și terenurile cu garduri și porți metalice.
Activele lui sunt evaluate de către experți autorizați la o valoare de aproape 5 milioane de euro. Până la urmă, lucrurile se clarifică cu greu și omul este găsit nevinovat, la fel ca mulți alții. După câțiva ani, se echilibrează financiar și revine la intreprinderea sa. Când aici, o imagine de Apocalipsă.
Între timp, o societate comercială din vecini, mai exact o fabrică improvizată de cherestea și anumite piese simple de mobilier, furnizoare pentru firme mari precum Ikea, cu acționari exclusiv cetățeni străini, îi ocupă cu japca o parte din terenuri și îi închide căile de acces.
Porțile metalice și gardurile sunt demontate și dispărute, stâlpii de metal de la garduri sunt tăiați cu flexul, calea ferată uzinală este demontată și ea, șinele furate, parte din utilaje furate și ele, rețeaua electrică și celelalte utilități sunt dezafectate, peste calea ferată este turnat beton, iar peste beton și peste drumul de acces sunt ridicate halele de producție ale fabricii de cherestea din vecini, bineînțeles fără nici un fel de autorizație de construcție.
În spațiile rămase libere sunt depozitate deșeuri de cherestea și gunoaie. Normal, omul face plângere penală pentru distrugere, furt și tulburare de posesie, dovedind totul cu expertize topografice făcute de către inginieri acreditați pe lângă judecătorie și cu fotografii realizate chiar de către polițiștii care au cercetat plângerea.
Nimeni nu neagă că nu s-ar fi produs tulburare de posesie, furturi și distrugeri, dar… faptul că cei cu fabrica de cherestea sunt cetățeni străini posesori ai unor anumite tipuri de pașapoarte, parcă a hipnotizat toate autoritățile române. Primăria recunoaște că respectiva fabrică de cherestea a făcut construcții fără nicio autorizație, dar nu a luat nicio măsură legală, nici amenzi și nici demolarea construcțiilor neautorizate, pentru că primarul face parte din aceeași coterie cu acționarii fabricii, sunt membri în aceleași Cluburi etc.
Organele de poliție trimise să cerceteze cazul recunosc că s-au comis furturi de mari proporții și tulburare de posesie, dar îl citează în mod intenționat greșit pe administratorul fabricii de cherestea nu în calitate de făptuitor, ci în calitate de martor, acesta refuzând oricum să se prezinte.
Un alt martor fals, în sensul că ar fi trebuit să fi fost de fapt inculpat, este chiar directorul fabricii, care se prezintă atunci când este citat la Poliție și recunoaște că fabrica a ocupat abuziv terenul vecinului, dar pentru aceasta dă niște explicații absolut aiuritoare. Un polițist primește niște deșeuri de la fabrică pe post de lemne de foc și ancheta se mai domolește. În consecință, polițiștii propun soluția de clasare la plângerea penală în cauză.
Procurorii, care teoretic ar fi trebuit să verifice temeinicia și legalitatea soluției polițiștilor, sunt hipnotizați și ei și mențin soluția propusă de Garcea. Omul nostru face plângere la procurorul ierarhic superior dar degeaba, pierde vremea cu procura-tura-vura, deci pe scurt pierde posibilitatea ca Justiția română să îi facă dreptate.
Apoi o ia de la capăt, face altă plângere penală, care urmează același parcurs și se soldează cu același rezultat. Anii trec pur și simplu, pierderile finaciare ale omului sunt în creștere. În acest timp, este posibil ca acționarii fabricii de cherestea să termine ce mai au de jefuit pe aici, să își facă valizele și să plece altundeva, de exemplu în Congo.
Situația este atâta de stupidă și de absurdă, încât nu putem spune nici măcar că Justiția română ar fi ineficientă sau coruptă. Ci pur și simplu, foarte probabil din lașitate și slugărnicie, cei care prestează aici se gândesc că oare cum ar trebui să judece ca să facă pe placul cui trebuie, ca să nu se supere doamne ferește un anumit ambasador străin, că doar colonia România este condusă de către anumiți ambasadori străini, care controlează mai întâi Securitatea și Procuratura, nu-i așa?
Drepturile omului în general și ale cetățeanului nostru român de etnie rusă în particular, precum și Constituția României sunt călcate brutal în picioare, cam așa cum tancurile amerloce rătăcite prin noroaiele Bărăganului au îngropat sub șenilele lor munca țăranilor români fără niciun fel de părere de rău.
Autor: Prof. univ. dr. Nicolae Iugahttp://anonimus.ro/2
Preluare: arti-emis.ro /
