Regulament pe piata europeana de telefonie mobila

Regulament pe piata europeana de telefonie mobila

0 202

Europarlamentarul Silvia Ciornei (PC) a contestat, recent, la Parlamentul European, amendamentul propus de deputata socialista Katerina Btzeli (Grecia), privind reglementarea tarifelor de roaming. Amendamentul in cauza afecteaza direct Romania si Bulgaria, care ar urma sa fie excluse. Astfel, in Romania si Bulgaria ar urma sa se aplice tarife diferentiate de restul statelor membre UE. „Aceasta derogare nu este justificata, deoarece de peste 12 ani avem o piata si o infrastructura de telefonie mobila in Romania cu peste 15 milioane de utilizatori, dintre care 2 milioane de utilizatori de roaming. Romania nu a solicitat si nici nu va face o solicitare cu privire la o derogare de la aplicarea regulamentului. Excluderea chiar si temporara a Romaniei si a Bulgariei de la aplicarea acestui Regulament, ar insemna un tratament diferentiat al operatorilor de telefonie mobila, respectiv al utilizatorilor de servicii romani si bulgari. Excluderea ar aduce atingere obiectivului de creare a unei piete unice, liberei competitii si egalitatii in drepturi a cetatenilor europeni”, a declarat Silvia Ciornei, vicepresedinte in cadrul Comisiei pentru industrie, cercetare si energie a Parlamentului European. Sursa citata a aratat ca europarlamentarul grec si-a motivat amendamentul decretand ca ambele tari au o piata relativ imatura de telefonie si a propus o solutie moderata: „Stabilirea unor nivele maximale la tarifele de roaming prea mari ar face inutil acest regulament, iar nivele prea mici ar putea conduce la majorarea preturilor pentru alte servicii de telefonie mobila sau la imposibilitatea de a se mai realiza investitii in acest sector!”.


M.O.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.