Regimul cel mai discriminator din Europa pe plan etnic,democratic si naţional !!

Regimul cel mai discriminator din Europa pe plan etnic,democratic si naţional !!

0 401

Fireşte, recunoaştem intr-un anume fel „dreptul” istoric proclamat la Tusnad de Orban Viktor pentru o anumită relevanţă în discuţia care s-ar putea purta în jurul Ardealului. Insa pana unde poate merge obraznicia revizionista a unui politician cu raspundere guvernamentala intr-o comunitate europeana, inclusiv militara ?  Oare nu aparţine istoriei şi perioada anilor 1940-1944, de crancena ocupaţie horthystă,”laudata” la Tusnad?! Aceşti ani, cu manifestari antiromanesti distrugatoare, în ce fel vor conta, în sprijinul sau împotriva pretenţiilor maghiare?… Noi credem că aceşti ani nenorociti, prin crimele de care s-au făcut atunci vinovate autorităţile maghiare mai mult sau mai puţin horthyste, depun o mărturie atât de cutremurătoare şi de convingătoare, încât efectul nu poate fi decât unul singur: decăderea pretentiilor ungare din orice drept “istoric” asupra Transilvaniei! La fel, oare perioada 1867-1918, când Transilvania, în întregime, s-a aflat în cea mai strânsă apropiere de Budapesta, nu aparţine şi ea istoriei? Mai are importanţă cine au venit primii în Transilvania, românii sau maghiarii, de vreme ce felul în care cele două state naţionale au administrat Transilvania se deosebeşte unul de altul ca de la cer la pământ?! Este incomparabil tratamentul la care au fost supuşi românii în Transilvania dependentă de guvernul de la Budapesta cu SITUATIA DE DEPLINA EGALITATE CULTURALA SI ETNICA ce au avut-o maghiarii ca minoritate naţională în statul român, atât după 1918, cât şi după 1944!…
Perioada 1867-1918, de trista apartenenţă a Transilvaniei la statul ungar, nu poate fi invocată ca drept istoric decât dinaintea celor ce nu cunosc ce s-a întâmplat în acei ani cu românii şi cu celelalte naţionalităţi conlocuitoare, ajunse temporar sub guvernarea Budapestei. Să ne aducem aminte condiţiile în care s-a instituit dualismul austro-ungar, la 1867, printr-o „măsură” abila de cabinet, a primului ministru Beust – personaj de calitate îndoielnică printre contemporani. Nu conţinea   niciun element care să poată fi invocat în favoarea  situaţiei absurde ce s-a creat astfel: un regat ungar, în care ungurii reprezentau doar o treime din populaţie…  însa  drepturi politice aveau aproape numai ungurii!  Instituirea dualismului, şi o dată cu acesta a unui teritoriu artificial de stat ungar, nu s-a făcut nici pe „câmpul de luptă”, nici prin consultarea electoratului. A ofta azi după graniţele din 1867 ale Ungariei poate să pară pentru revizionisti , un gest patriotic,  să nu fii în stare să faci deosebirea între ceea ce doreşti şi ceea ce ţi se cuvine . Aşa cum s-au petrecut lucrurile în Ungaria “Mare”, între anii 1867 şi 1918, niciun om politic nu a fost în stare să facă distincţia amintită. Aveti alte arguemente dle ARPAD ANTAL?Batalia de la Mohacs
Primind astfel cadou, din partea cancelariei imperiale vieneze
, o ţară mult mai mare decât cea pe care o pierduseră la Mohaci, în urmă cu trei secole şi mai bine, politicienii maghiari au încercat să rezolve contradicţia dintre caracterul maghiar al statului lor “naţional-unitar” şi numărul disproporţionat de mic al populaţiei maghiare, prin instituirea unei politici turbate de deznaţionalizare a românilor, slavilor, germanilor şi evreilor din cuprinsul regatului ungar. La adăpostul acum al armatei imperiale, politicienii maghiari s-au dedat la abuzuri şi ultragii faţă de celelalte naţionalităţi, încercând să le impună, ca pe o binefacere, acceptarea unei noi naţionalităţi: cea de maghiar. Povestea urîtă a acestei politici a cam fost uitată în Europa de astăzi.
Propaganda maghiară, din ce în ce mai nemăsurată, atât în Ungaria, cât şi în străinătate, ne obligă însă să ne aducem aminte!Poate că ar trebui să începem cu… începutul, petrecut în îndepărtatul secol al XIII-lea – cifră fatidică doar! – când se dezlănţuie persecuţiile împotriva preoţilor “schismatici” şi a populaţiei de “eretici”,  în primul rând românii.În ce măsură ortodoxismul românilor a fost numai un pretext, ne e greu s-o spunem. Uneori, în legislaţia transilvăneană, elaborată de clerici şi feudali maghiari, românii sunt menţionaţi în chip expres. Bunăoară într-o dispoziţie din 1428 a regelui Sigismund: Se despoaie de avere toţi nobilii şi cnejii, care ţin pe moşiile lor preoţi ortodocşi, ce duc poporul la rătăcire. Să se confişte proprietatea preoţilor români (s. n.) şi să se expulzeze din ţară. Căsătoria între ortodocşi şi între cei de legea Romei e oprită, până ce ortodoxul nu se botează de preotul latin. Nobilii, cnejii şi ţăranii îşi vor pierde moşiile, dacă nu-şi botează copiii în legea catolică”.
Sau într-o hotărîre a Dietei din Târgu Mureş, decembrie 1551: Românul nu poate denunţa pe răufăcătorii unguri ori saşi, celor 12 juraţi ai comitatului, dar ungurul şi sasul îl poate denunţa pe român”…  O discriminare asemănătoare, la nivelul aristocraţiei, făcuse încă din 1426 acelaşi rege Sigismund, care-i scutise de război pe nobili, cu precizarea că nu şi pe cei români…Dar ne aducem aminte că nu numai Horia a fost tras pe roată, ci şi secuiul Doja a fost ars pe rug, sălbăticia represiunii feudale atingându-i deopotrivă pe iobagii români şi secui. Încât, pentru întreaga epocă feudală, e probabil să fie mai îndreptăţită părerea lui Aurel C. Popovici, părere prilejuită de invocarea principiului istoric de către propaganda maghiară de la sfârşitul veacului trecut: “Fără îndoială că naţiunile dominante îşi pot întemeia pretenţiile, în ceea ce priveşte privilegiile, pe fel de fel de pergamente. The devil can cite Scripture for his purpose  spune Shakespeare – dracul poate cita până şi din Sfânta Scriptură, numai să-şi atingă scopul. Aşa de pildă, maghiarii spun că «din punct de vedere istoric» naţionalităţile au fost numai «factori etnici» în statul ungar şi nu factori politici.
Astfel  vom face uitate (deocamdată!) suferinţele şi umilinţele pe care românii din Ardeal şi din părţile ungureşti le-au suferit până la 1848, în secolele de beznă feudală, punându-le deci pe seama intoleranţei religioase, care a făcut atâta rău şi-n alte părţi ale Europei. De la 1848 încoace lucrurile se schimbă însă, căci o nouă gândire politică, liberală, ajunge la o circulaţie europeană, stârnind evenimentele cunoscute. Cu răsunet european în epocă a fost şi mişcarea revoluţionară maghiară, animată de ideea libertăţii naţionale, însufleţită de spectaculoase, dramatice sacrificii şi martirii umane.
Ce se ascundea însă în spatele liberalismului maghiar
şi al “setei” lor de libertate, care a zdruncinat Imperiul Habsburgic la 1848, s-a văzut foarte bine după 1867 îndeosebi, anul în care Casa imperială, excedată de dificultăţile de a conduce o ţară (zic ţară, iar nu imperiu…) în care se vorbeau o duzină de limbi, a găsit fericită ideea de a împărţi aceste dificultăţi cu una din naţiile împilate din imperiu.
Maghiarii înşişi erau nepotriviţi… pentru rolul şi situaţia ce li se atribuia în statul austro-ungar. Sub protecţia armatei, care rămăsese unică în statul divizat, liberalismul ungar de la 1848 şi-a arătat, în văzul tuturor, adevărata faţă, devenind curând după 1867 regimul cel mai discriminator şi intolerant din Europa pe plan etnic, naţional, spre marea dezamăgire a celor care, de bună credinţă, simpatizaseră până atunci cu opozanţii unguri ai curţii imperiale vieneze.
–Baza “legală” a acestui regim abuziv şi discriminator a constituit-o sistemul electoral censitar, care menţinea puterea în mâinile vechilor clase privilegiate, în felul acesta întru nimic afectate de abrogarea privilegiilor feudale. Aceasta a fost, de altfel, şi baza social-politică a politicii de maghiarizare, scopul ei propriu-zis fiind menţinerea acestor privilegii, contestate de celelalte naţionalităţi.Eşti tentat, la o privire superficială a lucrurilor, să vorbeşti despre o concepţie rasistă a ideologilor unguri, mai ales când în presa acestora întâlneşti mereu afirmaţii precum că “maghiarimea este sortită să devină cea dintâi naţiune din lume” (“A magyar hivatva van reá, hogy elsö nemzete a világnak”), şi asta nu la publicişti de ocazie, ci la oameni politici cu trecere, cum a fost Hoitsy Pal, unul dintre cei mai tenace colaboratori la “Budapesti Hirlap”.monument siculeni c
Ceea ce însă ne umple de mirare este că acest rasism se traduce nu printr-un exclusivism naţional ori rasial,ideea conservării acestora nu este numai complet absurdă, “inumană” – ci rasismul maghiar constă în dorinţa de a maghiariza, de a impune altora limba şi conştiinţa etnică maghiară! Mărturisim deci că ideea şi politica “maghiarizării” ni se pare, dintre toate doctrinele, inclusiv cea a apartheidului, a fi teoria cea mai de neînţeles! Ce să mai însemne “maghiar” atunci când vrei să-i faci maghiari pe toţi cei din preajma ta?  Ştiuse el Iosif al II-lea ce ştiuse atunci când, încă cu o sută de ani mai înainte de 1867, afirmase că “nobilimea ungară nu are frică mai mare decât aceea de a-şi vedea împuţinate veniturile şi privilegiile, pe care le-ar spori oricât de mult, la fel cum şi pe ţărani i-ar exploata fără nici o limită”.Nu declarase însuşi marele patriot Kossuth că “fără maghiarizarea croaţilor, a românilor şi a saşilor, noi suntem sortiţi pieirii”?!
A
ceşti politicieni au fost gata să jertfească naţiunea maghiară, ca entitate etnic omogenă, pe altarul maghiarizării, să sacrifice identitatea naţională a propriului popor! Și chiar au sacrificat-o, în mare măsură! (Deak Andrei}

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.