Regele Mihai se intoarce la Peles

Regele Mihai se intoarce la Peles

0 53

Joi, 5 iunie, ziua in care credinciosii ortodoxi sarbatoresc Inaltarea Domnului, la Castelul Peles din Sinaia va avea loc intoarcerea oficiala a Majestatii Sale Regele Mihai I, proprietar de drept al domeniului regal Sinaia. La eveniment, Regele Mihai I si Regina Ana vor fi insotiti de Altetele lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu. In cadrul ceremoniei, regele va primi invitati de onoare in castelele Peles si Pelisor.
Intr-un comunicat emis de catre Casa Regala se precizeaza: „Majestatea Sa isi doreste ca o parte a sederii la Domeniul Regal Sinaia sa o petreaca in intimitate, cu familia si cu cei cativa invitati, si, de asemenea, sa ii salute pe toti cei care vor dori sa impartaseasca emotia acestui moment, in gradina castelului”.
Programul oficial cuprinde: la ora 11.25, in Holul de Stat, regele va lua cuvantul in fata celor prezenti, la ora 11.40, familia regala va iesi in balconul Castelului Peles pentru a-i saluta pe cei prezenti in gradina. Cu aceasta ocazie, pentru prima oara in ultimii saizeci de ani, Poarta Suveranilor va fi deschisa, iar familia regala va pasi afara din Castelul Peles pe aceasta poarta. Familia regala va parcurge pe jos distanta dintre castelele Peles si Pelisor.

S.M.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.