Referendum – Parlamentul in fata hotararii CCR

Referendum – Parlamentul in fata hotararii CCR

0 111
Camera Deputatilor si Senatul se reunesc, luni, de la ora 15.00, pentru citirea hotararii Curtii Constitutionale privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea presedintelui. Este de asteptat ca la sedinta parlamentarii sa aiba interventii, una dintre acestea putand fi a senatorului liberal Ioan Ghise, care a declarat ca a pregatit un proiect de Hotarare pentru demiterea lui Basescu. Ion Ghise ar urma sa prezinte aceste propuneri si in partid, la sedinta de luni a grupurilor parlamentare ale PNL.
 
Curtea Constitutionala nu doar depasita de situatie
Curtea Constitutionala dupa un sir de balbe, iregularitati si chiar ilegalitati a reusit sa transeze problema referendumului ignorand discutiile controversate au vizat in special listele electorale si mai ales scaderea drastica a populatiei Romaniei constatata la Recesamantul din 2011.
Curtea Constitutionala a constatat, in hotararea adoptata in 21 august, ca procedura de organizare a referendumului din 29 iulie a fost respectata, ca nu s-a intrunit conditia de cvorum (neprevazuta de legislatie – o ilegalitate) pentru ca scrutinul sa fie valabil si a mentionat ca la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial Traian Basescu isi reia atributiile.
Potrivit comunicatului dat publicitatii de CCR, Curtea a confirmat rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central si a constatat ca din totalul de 18.292.464 de persoane inscrise in listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au raspuns "DA" la intrebarea "Sunteti de acord cu demiterea Presedintelui Romaniei?", iar 943.375 (11.15 %) au raspuns "NU".
Totodata, CC a constatat ca la referendum nu au participat cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente, pentru ca referendumul sa fie valabil in conformitate cu prevederile articolului 5 alineatul (2) din Legea referendumului.
Daca Parlamentul doar va lua act de hotararea Curtii, documentul se publica in Monitorul Oficial, moment de la care Traian Basescu urmeaza sa isi reia atributiile de presedinte.
 
USL poate “regla” hotararea CCR
Ioan Ghise spunea marti, pentru Mediafax, ca Parlamentul va stabili, potrivit hotararii din 6 iulie, "calea de urmat", aceasta putand fi ca presedintele este demis cu majoritatea celor prezenti la vot, cvorumul de prezenta nefiind obligatoriu. Ba mai mult Ghise demonstraza ca s-a incalcat legea si CCR, pe langa confuzia de a interpreta dupa legi neadecvate procedurii se afla in exces de “constitutionalitate’. Ghise sustine ca Parlamentul poate decide ca este aplicabil articolul 10 din legea referendumului, care spune ca demiterea presedintelui Romaniei se face cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale celor care s-au prezentat la vot, fara a mai exista obligativitatea cvorumului de prezenta la vot.  
 
Ponta nu crede ca se va boicota sedinta de plen
Totusi, presedintele PSD, premierul Victor Ponta, declara marti ca parlamentarii USL nu vor intarzia si nici nu vor boicota citirea deciziei Curtii Constitutionale de invalidare a referendumului in plenul celor doua Camere si nici nu vor invoca existenta cvorumului de plen, desi formal cvorumul este obligatoriu. Ponta a aratat ca a discutat cu Crin Antonescu si au convenit ca ar fi o greseala intarzierea incheierii procedurilor de invalidare a referendumului. Intrebat daca ar fi o problema lipsa cvorumului de plen, Victor Ponta a spus ca "strict formal" ar constitui o problema, dar, din punctul sau de vedere, Parlamentul trebuie doar sa asiste la citirea deciziei Curtii Constitutionale, dupa care decizia se publica in Monitorul Oficial, iar Traian Basescu revine, ca presedinte, la Cotroceni.  
 
Probleme cu cvorumul in Parlament
Vacanta parlamentara, destul de fragmentata de evenimentele politice ale verii, pare sa blocheze drumul spre Bucuresti a multor alesi. La aceasta trebuie adaugata si balbaiala CCR care programase prin septembrie definitivarea procedurii, aspect care va fi invocat de catre liderii grupurilor parlamentare in cazul nerealizarii cvorumului de sedinta.
In conditiile in care o serie de mandate sunt vacante, cvorumul de lucru ar fi de 217 parlamentari.
Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, s-a aratat increzator ca la sedinta comuna vor fi mai mult de 50% plus unu parlamentari prezenti.
Potrivit lui Zgonea, toti liderii de grupuri parlamentare au sustinut ca pentru ziua de luni va exista o mobilizare pentru a fi prezenti majoritatea parlamentarilor la plen.
 
Horia D.R.
 
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.