Reactii politice fata de noua conducere PNL

Reactii politice fata de noua conducere PNL

0 90

Ion Iliescu are cele mai bune pareri despre noul presedinte al PNL, Crin Antonescu, pe care il caracterizeaza drept un „nobil intelectual”, relateaza NewsIn. „Am cele mai bune pareri despre Crin Antonescu, este un om inteligent, un nobil intelectual. Cred ca da o nota atractiva partidului”, a spus presedintele de onoare al PSD.

Si Ludovic Orban beneficiaza de increderea lui Ion Iliescu: este „un om cu experienta” si „un bun organizator”. „Probabil Crin Antonescu si Ludovic Orban vor face un cuplu reusit. Ii felicit si le urez succes”, a spus Ion Iliescu.

Victor Ponta: De acum incolo vom discuta pe fata cu PNL, nu ca inainte

„Eu nu mi-am ascuns niciodata respectul si simpatia fata de Crin Antonescu, modul lui de a face politica imi da sperante. Acum asteptam sa vina si rezultatele”, a spus Victor Ponta, vicepresedintele PSD. „A fost cel mai sangeros, dar si cel mai fair-play adversar al meu. (…) „Cred ca e unul dintre putinii lideri care nu au nicio legatura cu vechea generatie si oranduire, si acest lucru imi da speranta mie si generatiei din care fac parte”, a mai spus Ponta.

„Nu cred ca se vor schimba relatiile (dintre PSD si PNL – n.red.), dar pentru ca, totusi, conducerea veche avea niste relatii cu o parte dintre colegii mei pe care eu le-am criticat, poate noua conducere e un avantaj pentru PSD, pentru ca de acum incolo vom discuta pe fata, nu ca inainte”, considera vicepresedintele PSD.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.