Războiul împotriva realității
În urmă cu cinci ani, într-o vizită în Statele Unite, mi-a fost dat pentru prima oară să simt gustul schimbării fundamentale în înțelegerea realității, care era pe cale să explodeze la scurt timp și în lumea occidentală. Eram într-un mini-turneu de prezentare a cărților mele și, în acest context, am petrecut ceva timp cu un domn interesat de munca mea. Am început să povestim despre una-alta și, la un moment dat, m-a întrebat dacă am copii. I-am spus că am un fiu și o fiică. Apoi, așa cum se întâmplă când faci conversație, i-am pus și eu aceeași întrebare.
Nu voi uita expresia care i s-a întipărit pe chip. O tristețe cumplită părea să-l împovăreze. Da, avea un fiu adolescent, a spus el – sau a avut odată… Căci fiul său venise într-o zi acasă de la școală și îl anunțase că acum este fiica lui. „Imaginați-vă!”, mi-a spus bărbatul. „Ce faci într-o astfel de situație?! Ce trebuia să fac?!”. Eu însumi nu știam ce să spun. Îl ascultam, în timp ce el își vărsa necazul. Totul fusese atât de șocant pentru el, după cum spunea, încât nu știa cum să facă față situației. Încercase să vorbească cu fiul lui, să-l convingă că nu e fată, ci băiat, că nu era cu putință să fie altceva, că adolescența e o perioadă confuză și că e normal să se simtă dezorientat. Dar fără niciun rezultat. Fiul lui a rămas neclintit.
Era clar că se întâmpla ceva la școală și în cultura din jur – lucru pe care omul nu-l înțelegea. „M-am apucat de băutură”, mi-a spus el. „Am dispărut zile întregi de-acasă. Nu am mai putut face față. Fiul meu vorbea despre operația de schimbare de sex. Îl pierdeam, după toți acești ani în care l-am crescut. I-am spus: ‘Simt că te pierd, singurul meu fiu! E ca și cum fiul meu ar muri!’”. Bărbatul mi-a arătat o poză cu fiul lui: un adolescent rebel, cu părul lung, coafat feminin purtând fustă. „Vrea să înceapă un tratament hormonal”, mi-a spus bărbatul. „Vrea să-și oprească pubertatea. L-am implorat să aștepte, i-am spus: ‘Nu știi cum te vei simți peste cinci ani!’. Tot sper în continuare că nu se va întâmpla. Toți medicii promovează procedura. Se spune că este reversibilă, dar…”.
Durere și confuzie
Nu știam ce să spun, și nici acum nu știu. I-am zis că fiul lui pare o victimă. I-am spus că un bărbat nu poate deveni femeie, nici invers, iar copiii nu ar trebui să facă tratamente hormonale sau operații pe această bază. Nu îmi venea să cred că medicii, terapeuții și profesorii păreau să le propună copiilor intervenții atât de radicale! M-am gândit că poate omul a exagerat, deși nu i-am spus asta. Nimic din tot ce-mi spusese nu avea sens. Tot ce puteam să văd era durere și confuzie: la acel băiat, la tatăl lui, la familia lor și la cultura noastră, în general. Erau o durere și o confuzie atât de inedite, încât nimeni nu știa cu adevărat cum să se raporteze la ele.
„A ajuns treaba asta în țara ta?”, m-a întrebat el. I-am spus că nu cred. „Ai noroc”, mi-a spus bărbatul. „Dar te asigur că va ajunge”. Și a avut dreptate. Astăzi, aici, în Irlanda, aud că, la școlile locale, mulți copii – în special fete – sunt confuzi cu privire la ceea ce știam cu toții că înseamnă „genul”. Sunt fete? Sunt băieți? Sau… altceva? Această situație este prezentată de obicei ca revelația a ceva care a existat dintotdeauna. Oamenii au fost dintotdeauna transgender, ni se spune, dar abia acum sunt capabili să vorbească despre asta.
Dar e evident că nu este adevărat. Debutul brusc al confuziei de gen în rândul tinerilor vulnerabili este semănat în mintea lor prin activismul de pe internet. Este ceva nou și radical și s-a petrecut cu o viteză incredibilă: Suedia, ca să luăm doar un exemplu, a înregistrat o creștere uimitoare, de 1.500% a diagnosticelor de „disforie de gen” în doar un deceniu. O adolescentă pe care o cunosc a declarat recent, cu toată seriozitatea, că există șaptezeci și două de genuri diferite, că este un „fapt științific” și că ea însăși nu e sigură cărui gen îi aparține. Anxietatea este palpabilă la tinerii din această categorie – și este alimentată cultural. Â
Mass-media, elita culturală, o mulțime de ONG-uri bine finanțate, dar care nu-și asumă responsabilități, și multe dintre sistemele educaționale și politice lucrează din greu pentru a normaliza o nouă noțiune radicală despre ce înseamnă ființa umană, promovând tratamentul hormonal, intervenția chirurgicală și schimbările stilului de viață care vin la pachet cu aceste intervenții. Această campanie de normalizare a fost extrem de eficientă într-o perioadă incredibil de scurtă. În țara mea de origine, Marea Britanie, bărbatul care aspiră să devină prim-ministru nu este în măsură – sau nu vrea – să definească cuvântul „femeie”. Nici Biserica Angliei nu o (mai) poate face. Între timp, părinții sunt nevoiți să le cumpere fetelor un soi de bustiere care le estompează sânii. Băieți adolescenți, atrași de influente curente online, sunt supuși unei intervenții chirurgicale distructive de către Serviciul Național de Sănătate, fapt pe care îl vor regreta mai târziu. Iar persoanele publice care exprimă viziuni diferite se pot aștepta la răzbunări crunte – mai ales dacă încearcă să publice cărți pe această temă.
Să ne întoarcem în America – în acest moment, punctul zero al abolirii biologiei -, acolo unde mii de fete sunt supuse dublei mastectomii, iar băieților li se administrează medicamente „blocatoare de pubertate”, inițial concepute pentru a castra chimic violatorii. Fetele de 11 ani sunt învățate că, „dacă te simți inconfortabil în corpul tău, înseamnă că ești transgender” – ceea ce poate explica de ce, în unele clase de la școală, un sfert dintre copii se identifică ca transgenderi. Conceptul de „copii trans” – o noțiune care ar fi fost de neconceput pentru majoritatea oamenilor chiar și cu câțiva ani în urmă, și pentru mulți încă mai este – a ajuns să fie promovat atât de puternic, încât începe să semene mai puțin cu „eliberarea unei minorități oprimate”, cât cu o agendă de reprogramare a societății după o concepție complet nouă despre corpul uman – și, astfel, despre natura însăși.
Eliberarea de biologie
Dacă urmărim logica gânditorilor care susțin astfel de evoluții… constatăm un mesaj fundamental: cel mai autentic sine uman este cel care s-a detașat atât de societate, cât și de biologie. Se afirmă că, pe măsură ce ne îndepărtăm de starea noastră naturală, vom fi mai eliberați – și astfel mai împliniți. Și cum se realizează această eliberare? Prin două motoare: revoluția culturală și tehnologia avansată. Primul este în acțiune de atât de mult timp, încât cei mai mulți dintre noi nu-și pot aminti care a fost punctul de cotitură către această evoluție. Al doilea avansează cu viteză în fiecare zi, eliminând din viața noastră tot ce poate să însemne datul natural.
În acest context, actul de a ne steriliza corpurile – divorțul sexului de noțiunea relativ nouă a „genului” și eliberarea noastră din „închisoarea propriei biologii” – poate fi văzut ca un act de eliberare politică. (…)
A deveni trans-gen, în această înțelegere, nu este doar alegerea unui stil de viață, nici o corecție medicală, ci ceva mult mai profund, mai radical și mai politic: este ultima manifestare a unei lungi lupte pentru eliberarea tehnologică de natura însăși, simbolizată de limitele biologiei umane.
Acest argument l-am putea rezuma astfel: mișcarea transgender care ni se prezintă astăzi ca „o luptă pentru drepturile civile” este, de fapt, altceva. Prin divorțul dintre „gen” și sex, promovarea „identităților” multiple la persoanele tinere și vulnerabile, prin ideea că corpul dat este o problemă de rezolvat și prin afirmația că „identitatea” noastră, chiar și biologia noastră, nu țin de natura noastră, ci sunt constructe ale minții noastre -, asistăm la ultima etapă a lungii rebeliuni a modernității împotriva firii create.
Această rebeliune se manifestă în prezent ca o încercare bine finanțată și bine organizată de a normaliza o umanitate sterilizată, post-biologică, în care bărbatul și femeia, mama și tatăl, familia și, în cele din urmă, natura devin noțiuni „problematice”. Care este finalul logic al acestui proces de separare a biologiei de sex, și a corpului de minte? Îl putem vedea suficient de clar, dacă alegem să privim lucrurile în față. Și unii activiști transgender proeminenți nu se sfiesc să vorbească explicit despre asta.
De la transgenderism la transhumanism
Să luăm exemplul lui Martine (fostul Martin) Rothblatt, femeie transgender de afaceri miliardară și tehnocrat proeminent. În cartea sa din 2011, «De la transgender la transhuman: un manifest despre libertatea formei», destinația acestei mișcări este explicită. „Transgenderismul”, scrie Rothblatt, „este rampa către transhumanism”. Rothblatt prezintă dorința de a transcende „binaritatea de gen” ca parte a procesului mai larg de transcendere a tuturor limitelor care există în mod natural. Abandonarea genului va duce la abandonarea sexului și, în cele din urmă, la abandonarea completă a trupului.
Un caz similar îl reprezintă scriitoarea Sophie Lewis, al cărei recent manifest cyborg feminist, «Acum, maternitate surogat în totalitate», cu subtitlul «Feminismul împotriva familiei», cere demontarea aparatului „stratificat, mercantilizat, cis-normativ, neo-colonial” al „reproducerii burgheze”, în favoarea „comunismului gestațional”: o lume în care bebelușii nu sunt o obligație specială a familiilor lor, ci „în general, sunt considerați responsabilitatea oricui și a tuturor”, care pot fi crescuți prin „moduri mai queer, mai tovărășești” de îngrijire, decât prin „familia” de modă veche, „reacţionară”. Cum se poate realiza un asemenea „paradis”? Prin tehnologii avansate de maternitate surogat, prin pântece artificiale și alte astfel de mijloace de a genera noi oameni fără a fi nevoie să folosim propriile noastre corpuri imperfecte.
Dorința lui Lewis de a înlocui biologia umană cu tehnologia în numele egalității este o manifestare neobișnuit de explicită a fuziunii dintre politica progresistă și tehno-capitalismul despre care am mai scris. Pe termen scurt, motivul pentru care mișcarea transgender beneficiază de un sprijin corporativ uriaș nu este greu de înțeles: această nouă piață are un potențial de profit extrem de mare. Cineva trebuie să producă suplimentele, să plătească operațiile și maternitatea surogat, să creeze și să profite de o gamă în continuă extindere de produse „neutre de gen”.
Dar sprijinul tehno-capitalismului pentru epoca trans este mai profund decât atât. Mulți dintre miliardarii care finanțează această mișcare au o agendă proprie, una care se potrivește perfect cu viziunea asupra lumii din Silicon Valley, cu Metavers-urile ei și roboții AI (Inteligență Artificială). În această lume, transgender-ul alunecă în transhuman, așa cum arată parcursul lui Martine Rothblatt (…)
Pentru a fi credibilă, Rothblatt este suficient de deschisă cu privire la ceea ce urmărește, în definitiv: nemurirea, prin încărcarea minții în cloud-ul digital. Orice obiecție la această noțiune, poate nu veți fi surprinși să aflați, este acum o formă de prejudecată, cunoscută sub numele de fleshism (carnalitate). O modalitate de a depăși fleshism-ul este să urmezi un nou tip de credință globală: o transreligie prin care putem naviga în noua realitate. Rothblatt a creat o astfel de religie pentru oameni, pentru a-i ajuta să iasă din confuzie. Lansată în 2004, Terasem este o nouă cale spirituală pentru viitorul trans-orice: „Suntem o transreligie care crede că putem trăi veșnic bucuroși dacă vom construi fișiere mentale ale sinelui nostru. Insistăm să respectăm diversitatea fără a sacrifica unitatea, precum și să depozităm resurse maxime în software-ul de conștiință cibernetică și nanotehnologia geoetică”.
„Dumnezeu este tehnologic”
Cele patru credințe de bază ale Terasem-ului sunt prezentate pe site-ul noii religii globale: „1. Viața este plină de sens. 2. Moartea este opțională. 3. Dumnezeu este tehnologic. 4. Dragostea este esențială”.
Iată, de pildă, cum dezvoltă Rothblatt al treilea punct: „Îl creăm pe Dumnezeu în timp ce implementăm o tehnologie care este din ce în ce mai omniscientă, omniprezentă, omnipotentă și benefică. Nanotehnologia geoetică va conecta, în cele din urmă, toate conștiințele, și va controla cosmosul”.
Ce legătură poate avea un miliardar transhumanist care vrea „să-l construiască pe Dumnezeu” cu un adolescent care se simte „inconfortabil în corpul lui”? Răspunsul este că Rothblatt nu este nici pe departe singura persoană care crede că parcursul către un viitor fără trupuri, post-uman și post-natural, trece prin distrugerea binarității de gen, prin anularea masculinității și feminității. Din acest punct de vedere, întrebările legate de ce pronume să folosim sau la ce fel de baie ar trebui să mergem încep brusc să pară mult mai importante decât ne spun ziarele. Motorul unificator este dorința de transcendență: ultima etapă pentru ceea ce un alt transhumanist, Kevin Kelly, numește „eliberarea noastră de materie”.
Nu vreau să sugerez că activiștii care lucrează din greu la „distrugerea binarității de gen” au toți acest scop în minte, cu atât mai puțin că toți cei care se consideră transgender acceptă această viziune asupra lumii sau măcar au auzit despre ea. Dar aceasta este direcția de mers. Persoane cu disforie de gen, fete tunse scurt, băieți care se joacă cu păpuși, oameni ale căror sexualități diferă de normă – nu ei sunt, de fapt, adevărata problemă.
Problema reală este că o generație de tineri hiperurbanizați, hiperactivi, din ce în ce mai alienați de natură, care cresc într-o anticultură psihologizată, cu tendințe introvertite, este condusă spre concluzia că biologia este „o problemă ce poate fi depășită”, că trupul lor este „o formă de opresiune” și că soluția la durerea lor poate merge dincolo de un nou set de pronume sau chiar de o intervenție chirurgicală invazivă, către nanotehnologie, „software de conștiință cibernetică” și, poate, în cele din urmă, către sfârșitul întruchipării lor fizice cu totul.
Unde va duce acest lucru? Timpul ne va spune, dar poate că ar trebui să lăsăm ultimul cuvânt unui alt transhumanist, Zoltan Istvan, care vede în viitor o lume în care trupul – dezordonat, limitat, îmbătrânit, sexualizat, generator al tuturor vulnerabilităților noastre – este desființat: „Vom avea un conflict între cine fuzionează cu Inteligența Artificială și cine nu. Probabil va fi un fel de război civil. În cele din urmă, oamenii nu vor putea opri progresul, iar majoritatea se vor încărca în noi lumi în care nu vor muri și nu vor mai trebui să lucreze sau să trăiască ca ființe biologice supuse suferinței. Veți renunța la controlul asupra vieții voastre, și acesta va fi prețul pentru a exista în această lume. Va fi o lume cvasi-perfectă, plină de fericire și de progres”.
Preluare: Alternativa de Bun-Simț
Autor: Paul Kingsnorth / Traducere: Tatiana Petrache
Sursa: Anonimus
