Războiul din Ucraina este promovat pentru a menține Uniunea Europeană sub tutelă
E greu de recunoscut, dar anglo-saxonii nu ascund. Pentru a parafraza un citat celebru a primului secretar general al Alianței, N.A.T.O. a fost concepută pentru „a ține Rusia departe, americanii înăuntru și Uniunea Europeană în încredere”. Nu există altă interpretare posibilă a continuării „sancțiunilor” inutile împotriva Moscovei și a luptelor ucigașe zadarnice din Ucraina. A trecut aproape un an de când armata rusă a intrat în Ucraina pentru a pune în aplicare Rezoluția 2202 a Consiliului de Securitate. N.A.T.O., respingând acest motiv, consideră dimpotrivă că Rusia a invadat Ucraina pentru a o anexa. În patru regiuni, referendumurile privind aderarea la Federația Rusă par să confirme interpretarea N.A.T.O., cu excepția faptului că Istoria Novorosiei confirmă explicația rusă. Cele două narațiuni continuă în paralel, fără să se suprapună vreodată.
La rândul meu, după ce am editat un buletin zilnic în timpul războiului din Kosovo[1], îmi amintesc că narațiunea N.A.T.O. la acea vreme a fost contestată de toate agențiile de presă din Balcani, fără ca eu să am mijloacele să știu cine avea dreptate. La două zile după încheierea conflictului, jurnaliştii din ţările membre ale Alianţei Atlantice au putut să meargă acolo şi să vadă că au fost păcăliţi. Agențiile de presă regionale au avut dreptate. N.A.T.O. a continuat să mintă. Mai târziu, când eram membru al guvernului libian, N.A.T.O., care avea un mandat de la Consiliul de Securitate pentru a proteja populația, a folosit-o pentru a răsturna Jamahiriya Arabă Libiană, ucigând 120.000 dintre oamenii pe care trebuia să îi protejeze. Aceste experiențe ne arată că Occidentul minte fără rușine pentru a-și acoperi acțiunile. Astăzi, N.A.T.O. ne asigură că nu este în război, deoarece nu a dislocat niciun bărbat în Ucraina. Totuși asistăm, pe de o parte, la transferuri gigantice de arme în Ucraina, astfel încât naționaliștii integrali ucraineni[2], antrenați de N.A.T.O., să poată rezista Moscovei și, pe de altă parte, la un război economic, fără precedent, pentru a distruge Rusia. economie. Având în vedere amploarea acestui război al intermediarilor ucraineni, o confruntare între N.A.T.O. și Rusia pare posibilă în orice moment.
Un nou război mondial este însă foarte puțin probabil, cel puțin pe termen scurt: într-adevăr, acțiunile contrazic deja narațiunea N.A.T.O.. Războiul continuă și mai departe. Nu că cele două tabere sunt egale, ci pentru că N.A.T.O. nu vrea să se confrunte cu Rusia. Am văzut-o acum trei luni la summitul G20 de la Bali. Cu acordul Rusiei, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a intervenit în dezbaterile video, de la Kiev. El a cerut excluderea Rusiei din G20, așa cum a fost din G8 după ce Crimeea a aderat la Federația Rusă. Spre marea sa surprindere și a membrilor N.A.T.O. prezenți la acest summit, Statele Unite și Regatul Unit nu l-au susținut[3]. Washington și Londra au convenit că există o linie care nu trebuie depășită. Și pe bună dreptate: armele rusești moderne sunt cu mult superioare celor ale N.A.T.O., a căror tehnologie datează din anii 1990. În cazul unei confruntări, nu există nicio îndoială că Rusia ar avea de suferit cu siguranță, dar că i-ar zdrobi pe occidentali. cateva zile. În lumina acestui eveniment, trebuie să recitim ceea ce se întâmplă în fața ochilor noștri.
Afluxul de arme în Ucraina este doar o momeală: majoritatea echipamentului trimis nu ajunge pe câmpul de luptă. Anunțasem că vor fi trimiși să declanșeze un alt război în Sahel[4], lucru pe care președintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, l-a confirmat public, atestând că multe arme destinate Ucrainei se aflau deja în mâinile jihadiștilor africani[5]. Mai mult, construirea unui arsenal de șanse, prin adăugarea de arme de diferite vârste și calibre, este inutilă. Nimeni nu are suficientă logistică pentru a furniza luptătorilor mai multe muniții. Prin urmare, trebuie concluzionat că aceste arme nu sunt date Ucrainei pentru a câștiga.
The New York Times a tras un semnal de alarmă explicând că producătorii occidentali de apărare nu au putut produce suficiente arme și muniție. Stocurile sunt deja epuizate, iar armatele occidentale sunt nevoite să ofere echipamentul esențial pentru propria apărare. Acest lucru a fost confirmat de secretarul american al Marinei, Carlos Del Toro, care a avertizat împotriva actualei deposedări a armatelor americane[6]. El a precizat că dacă complexul militar-industrial american nu va reuși, în termen de șase luni, să producă mai multe arme decât Rusia, armatele americane nu și-ar mai putea îndeplini misiunea. Prima observație: dacă politicienii americani vor să declanșeze Armaghedonul, nu își pot permite să o facă în următoarele șase luni și probabil că nici nu o vor face.
Să studiem acum războiul economic. Să-i lăsăm deoparte camuflajul sub un vocabular pedepsit: „sancțiuni”. Am abordat deja această problemă și am subliniat că acestea nu sunt decizii judecătorești și sunt ilegale conform dreptului internațional. Să ne uităm la monede. Dolarul a zdrobit rubla timp de două luni, apoi a scăzut la valoarea pe care a avut-o din 2015 până în 2020, fără ca Rusia să fi împrumutat masiv. Cu alte cuvinte, așa-numitele „sancțiuni” au avut doar un efect neglijabil asupra Rusiei. I-au perturbat serios schimburile în primele două luni, dar nu o mai deranjează astăzi. Mai mult, nu au costat nimic pe Statele Unite și nu le-au afectat deloc.
Știm că, deși le interzice aliaților lor să importe hidrocarburi rusești, Statele Unite le importă prin India și reconstituie astfel stocurile din care au extras în primele luni de conflict[7].
Pe de altă parte, observăm o tulburare în economia europeană care este forțată să se împrumute masiv pentru a susține regimul de la Kiev. Nu avem nici statistici privind amploarea acestor împrumuturi, nici identificarea creditorilor. Cu toate acestea, este clar că guvernele europene fac apel la Washington în temeiul Lend-Lease Act al SUA (Actul de împrumut-închiriere al apărării democrației din 2022).
Tot ce dau europenii Ucrainei are un cost, dar va fi socotit doar după război. Abia atunci se va emite factura. Și va fi exorbitant. Până acum, bine. Sabotajul conductelor „Nord Stream” 1 și „Nord Stream 2” din 26 septembrie 2022 nu a fost reclamat după fapt, ci înainte de președintele american Joe Biden, pe 7 februarie 2022, la Casa Albă, în prezența cancelarului german Olaf. Scholz.
Ce-i drept, s-a angajat să distrugă Nord Stream 2 doar în cazul unei invazii rusești a Ucrainei, dar asta doar pentru că jurnalistul care l-a chestionat încadrase subiectul fără să îndrăznească să-și imagineze că o poate face și pentru „Nord Stream 1”. Prin aceasta declarație și cu atât mai mult prin acest sabotaj, Washingtonul a arătat disprețul în care își ține aliatul german.
Nimic nu s-a schimbat de când primul secretar general al NATO, Lordul Ismay, a declarat că adevăratul scop al Alianței a fost de a „ține Uniunea Sovietică afară, americanii și germanii sub tutelă” („ține Uniunea Sovietică afară, americanii în, iar germanii jos”)[8]. Uniunea Sovietică a dispărut și Germania a preluat Uniunea Europeană. Dacă ar fi încă în viață, Lordul Ismay ar spune probabil că scopul N.A.T.O. este să țină Rusia afară, americanii înăuntru și Uniunea Europeană în siguranță.
Germania, pentru care sabotarea acestor conducte este cea mai gravă lovitură de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, a luat-o fără să tresară. Simultan, ea a înghițit planul Biden de a salva economia SUA în detrimentul industriei auto germane. La toate acestea, ea a reacționat apropiindu-se de China și evitând să se enerveze pe Polonia, noul atu al Statelor Unite în Europa.
Acum își propune să-și reconstruiască industria prin dezvoltarea unor fabrici de muniție pentru Alianță. În consecință, acceptarea de către Germania a suzeranității S.U.A. a fost împărtășită de Uniunea Europeană, pe care Berlinul o controlează[9]. A doua observație: germanii și membrii Uniunii Europene în ansamblu au luat act de o scădere a nivelului lor de viață. Ei sunt, alături de ucraineni, singurele victime ale războiului actual și fac față acestuia.
În 1992, când Federația Rusă tocmai se născuse din ruinele Uniunii Sovietice, Dick Cheney, pe atunci secretar al Apărării, a comandat un raport strausianului[10] Paul Wolfowitz, care ne-a ajuns doar în mare parte redactat. Extrase din originalul publicat de New York Times și Washington Post arată că Washingtonul nu mai vedea Rusia ca pe o amenințare, ci Uniunea Europeană ca pe un potențial rival[11]. Scrie: „Deși Statele Unite susțin proiectul de integrare europeană, trebuie să avem grijă să prevenim apariția unui sistem de securitate pur european, care ar submina NATO și, în special, structura sa integrată de comandă militară”.
Cu alte cuvinte, Washingtonul aprobă o Apărare Europeană subordonată N.A.T.O., dar este gata să distrugă Uniunea Europeană dacă își imaginează că devine o putere politică capabilă să-i facă față.
Strategia actuală a Statelor Unite, care nu slăbește Rusia, ci Uniunea Europeană sub pretextul luptei împotriva Rusiei, este a doua aplicare concretă a doctrinei Wolfowitz.
Prima sa cerere, în 2003, a fost pedepsirea Franței lui Jacques Chirac și a Germaniei lui Gerhard Schröder, care s-au opus N.A.T.O. distrugerii Irakului [12]. Este exact ceea ce a declarat președintele șefilor de stat major al SUA, generalul Mark Milley, în timpul unei conferințe de presă după întâlnirea aliaților din 20 ianuarie la Ramstein.
Deși a cerut ca fiecare participant să doneze arme la Kiev, el a recunoscut că „Anul acesta va fi foarte, foarte dificil să ejectați militar forțele ruse din fiecare centimetru pătrat al Ucrainei ocupate de ruși (This year, it would be very, very difficult to militarily eject the Russian forces from every inch of Russian-occupied Ukraine). Cu alte cuvinte, Aliații trebuie să se sângereze, dar nu există nicio speranță de a câștiga ceva în 2023 în fața Rusiei.
A treia observație: Acest război nu este purtat împotriva Moscovei, ci pentru a slăbi Uniunea Europeană[13].
Thierry Meyssan
Sursa: artemis.ro
[1] Le Journal de la guerre en Europe.
[2] « Qui sont les nationalistes intégraux ukrainiens ? », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 15 novembre 2022.
[3] « Zelensky piégé par Moscou et Washington », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 22 novembre 2022.
[4] « Une nouvelle guerre se prépare pour l’après défaite face à la Russie », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 24 mai 2022.
[5] « Muhammadu Buhari met en garde contre le flux d’armes de la guerre russo-ukrainienne en Afrique », Actu Niger, 30 novembre 2022.
[6] « Navy Secretary Warns : If Defense Industry Can’t Boost Production, Arming Both Ukraine and the US May Become ‘Challenging’ », Marcus Weisgerber, Defense One, January 11, 2023.
[7] « India’s breaking all records for buying Russian oil, but who is the surprise buyer ? », Paran Balakrishnan, The Telegraph of India, January 16, 2022. [8] Cette citation orne fièrement le site officiel de l’Alliance atlantique. [9] « Déclaration conjointe sur la coopération entre l’UE et l’Otan », Réseau Voltaire, 10 janvier 2023.
[10] « Vladimir Poutine déclare la guerre aux Straussiens », par Thierry Meyssan, Réseau Voltaire, 5 mars 2022.
[11] « US Strategy Plan Calls For Insuring No Rivals Develop », Patrick E. Tyler, and « Excerpts from Pentagon’s Plan : „Prevent the Re-Emergence of a New Rival” », New York Times, March 8, 1992. « Keeping the US First, Pentagon Would preclude a Rival Superpower » Barton Gellman, The Washington Post, March 11, 1992.
[12] « Instructions et conclusions sur les marchés de reconstruction et d’aide en Irak », par Paul Wolfowitz, Réseau Voltaire, 10 décembre
[13] https://www.voltairenet.org/article218695.html
