Operatorii privaţi de transport chemaţi la CJ Braşov pentru…instructaj

Operatorii privaţi de transport chemaţi la CJ Braşov pentru…instructaj

0 284

Având în vedere că din 15 mai se va putea circula mai uşor, operatorii de transport public vor trebui să ia unele măsuri de distanţare socială. Pentru a nu apărea probleme, administraţia judeţeană braşoveană i-a convocat  vineri pe operatorii privaţi care operează în judeţul Braşov la o şedinţă, pentru a stabili un plan de măsuri. „Împreună cu reprezentanţii firmelor de transport vom stabili un set de reguli, dar şi un mod de urmărire a modului în care acestea sunt respectate. Pe lângă faptul că vor trebui să se asigure că pasagerii au măşti de protecţie, operatorii vor trebui să ia şi măsuri pentru a se respecta distanţarea socială. Printre altele, în autobuzele acestor operatori nu ar mai trebui să se permită ca pasagerii să călătorească în picioare”, a declara vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Gabor. 

Reamintim că transportul de călători în judeţul Braşov se desfăşoară în baza unui program aprobat de Consiliul Judeţean şi a traseelor atribuite de administraţia judeţeană în urma unor licitaţii. În acest moment, în unele localităţi din zona metropolitană Braşov pe unele dintre trasee circulă şi autobuze private dar şi ale RATBV (care a devenit în mod suspect şi ineficient operator regional de transport public de călători).

I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.