Răspunsul care sfârtecă propaganda „du-te-n Rusia”!

Răspunsul care sfârtecă propaganda „du-te-n Rusia”.
De ce nu plec „în Rusia”? Pentru că nu fug. Pentru că gândesc. Pentru că am trăit.
Aud frecvent, aproape obsesiv, o replică aruncată mecanic de cei care nu mai au argumente:
„Dacă nu-ți place aici, du-te în Rusia.”
Această formulă – pe cât de simplă, pe atât de săracă în sens – a devenit refugiu pentru toți cei care nu suportă nici măcar existența unui punct de vedere diferit.
Mă tot trimiteți în Rusia.
De parcă Rusia ar fi groapa unde aruncați tot ce nu pricepeți. Pentru voi, dacă cineva vede lucrurile altfel, trebuie exilat.
Atât ați învățat.
N-ați învățat să ascultați, să comparați, să gândiți. Doar să repetați.
Când rămâneți fără argumente, scoateți din buzunar placa stricată: „Dacă nu-ți convine, du-te-n Rusia.”
Când nu înțelegeți ceva, nu vă întrebați dacă problema e la voi. Reflexul vostru e simplu: „pleacă!”
Atât v-a mai rămas din gândire: un reflex de câine dresat.
Dresajul ăsta funcționează de ani buni. Sloganurile le știți pe de rost. Realitatea – deloc.
Ascultați-mă bine.
Nu săriți la gât. Încercați măcar să ascultați un alt punct de vedere.
Dar eu nu fug. Pentru că nu am de ce.
Pentru că acest pământ este al meu, nu al lozincilor voastre.
Sunt născut în Moldova, iar bunicii mei au avut rădăcini, proprietăți și viață întreagă pe teritoriul României de astăzi.
Nu am venit „din afară”. M-am întors acasă, dintr-un județ istoric în altul.
Am trăit în URSS. Am învățat, am muncit, am crescut acolo.
Am cunoscut oameni, culturi, orașe, sisteme.
Moscova, Sankt Petersburg, Kazan, Novosibirsk, Kiev, Tbilisi, Vilnius, Erevan, Minsk – pentru mine nu sunt doar nume. Sunt ani din viața mea, colegi, profesori, prieteni, experiențe.
Am văzut cu ochii mei, nu pe ecran. Am învățat direct, nu din discursuri.
Ceea ce exprim nu este o dogmă, nu este o „adevărule absolută”.
Este o viziune formată prin trăire. O viziune alternativă, poate.
Dar o viziune care are dreptul să existe, să fie spusă, să fie auzită.
Ceea ce nu suport mulți dintre voi nu este ce spun, ci faptul că vă deranjează că altcineva vede lumea altfel.
Nu sunteți deranjați de „minciună” – sunteți deranjați de diferență.
De orice nu încapă în pătratul propagandei voastre.
Spuneți că „Europa e bună, Rusia e rea”.
Dar dacă mâine Bruxelles-ul ar declara că cerul e verde, ați fi primii care v-ați bate cu toți pentru „adevărul oficial”.
Ați ajuns să confundați obediența cu gândirea.
Ați fost învățați să iubiți o direcție și să urâți tot ce nu vi s-a aprobat.
Nu sunt „pro-Rusia”, dar sunt profund împotriva prostiei și slugărniciei.
Iar în România de azi, slugărnicia a devenit sport național.
Spuneți că vrem Europa, dar Europa nu vă respectă.
Strigați „democrație!”, dar trăiți în colonie.
Vorbiți despre „independență!”, dar nu aveți voie să gândiți în afara tiparului.
Iar când cineva îndrăznește să compare, să pună întrebări, să aibă curajul de a nu se alinia, îl trimiteți… în Rusia.
Vă deranjez? Nu pentru că mint, ci pentru că vă arăt că mai există și altceva.
Nu aveți argumente. Aveți doar condiționare.
Nu fug în Rusia. Nu pentru că mi-e rușine. Din contră, știu ce am trăit acolo.
Dar fugă n-ar avea sens.
Pentru că eu nu fug din propria mea casă doar pentru că ospătarul e mincinos.
Întâi îl dau pe el afară.
România nu este Bruxelles.
România nu este NATO.
România nu este „Ucraina sfântă”.
România este a românilor. A celor care gândesc. A celor care nu acceptă să fie transformați în servanți ai unei ideologii importate.
Sunt aici, pe acest pământ, pentru că e al meu. Pentru că nu fug.
Pentru că nu-mi vând conștiința.
Și dacă astăzi viziunea mea vă deranjează, nu e din cauza Moscovei. E din cauza oglinzii.
Oglinda pe care o evită cei care în loc să-și pună întrebări… trimit oameni în Rusia.
Poate că n-o să plec eu.
Poate că, într-o zi, o să vă treziți voi.
Și poate că, abia atunci, o să înțelegeți că nu toate vocile diferite sunt dușmani.
Unele sunt doar vii.
Diferența dintre mine și voi e simplă:
Eu știu ce am trăit.
Voi știți doar ce vi s-a livrat gata mestecat, pe ecran.
De-aia mă trimiteți „în Rusia” – pentru că vă e frică să vă uitați la voi înșivă.
Voi ați dat tot: pământ, resurse, coloană vertebrală.
Eu nu.
Eu rămân aici.
Pentru că aici e locul meu.
Aici e memoria familiei mele.
Aici e datoria mea să spun ce am văzut, ce am înțeles, ce alții nu au curajul să întrebe.
Așa că data viitoare, înainte să repetați ca niște automate:
„Dacă nu-ți convine, du-te-n Rusia”,
gândiți-vă bine:
Poate că n-o să plec eu.
Poate că o să vă treziți voi.
Și-atunci ce refuzați azi să acceptați s-ar putea să doară mai tare decât orice v-a spus vreodată propaganda.
Faptul că aveți reacții violente la o comparație, la o perspectivă diferită, nu înseamnă că celălalt greșește.
Înseamnă doar că sunteți prizonierii unei singure versiuni.
Eu n-am venit să vă hrănesc iluziile. Dacă nu suportați ideea că cineva a trăit altfel, problema nu e la mine.
Nu eu trebuie să plec. Voi trebuie să vă treziți.
Eu sunt aici pentru că nu fug de ce am văzut și ce am învățat.
Voi de ce fugiți?
– Eu nu fug de ce am fost. Tu fugi de ce ești. Asta e diferența.
– Faptul că tu trăiești din lozinci nu mă face vinovat că văd lucrurile altfel.
– Nu eu am nevoie să plec. Tu ai nevoie să începi să gândești.
– Țara nu se apără cu clișee. Se apără cu minte și caracter. Tu unde ești?
– Eu am trăit acolo. Tu n-ai fost nicăieri. Doar repeți ce ți s-a spus.
– Eu vorbesc din ce am cunoscut. Tu doar din ce ți s-a spus să crezi.
– Eu nu idealizez Rusia. Eu compar. Tu nici asta nu știi să faci.
Dacă tot ce știi e să trimiți oameni în Rusia, ai pierdut orice discuție înainte să înceapă.
Eu am avut curajul să ies din tabăra cu ecou. Tu doar urli în ea.
Nu mă mută de aici complexele voastre. Eu rămân. Tocmai ca să doară.
Când mă trimiteți în Rusia, vă recomand să mergeți voi… la bibliotecă.
Măcar o dată. Ca să aflați ce e Moldova, ce a fost URSS și unde sunteți voi, de fapt.
Pentru că trăiți în coloniile altora și nici nu știți ce ați pierdut.
Eu nu plec în Rusia. Dar voi ați putea să vizitați… secția de neurologie.
Să vedeți cum arată oameni care știu că nu știu. Spre deosebire de voi.
Dacă tot mă trimiteți în Rusia, poate ar fi cazul să mergeți voi… în fața oglinzii.
Și să vă întrebați sincer: „De ce mă irită atât de tare o experiență diferită de a mea?”
Eu nu plec în Rusia. Dar vouă v-aș recomanda o excursie… la Țuțora și Cahul.
Acolo poate învățați de ce Moldova nu e Rusia. Deși nu sunt sigur că prindeți ideea fără subtitrare.
Când n-o să mai aveți nimic de vândut din România, să mergeți voi… la Bruxelles.
Să le cereți voie să respirați. Asta știți să faceți bine.
Dacă eu „trebuie să plec” pentru că gândesc altfel, poate mergeți voi… la un curs de demnitate.
S-ar putea să nu înțelegeți nimic. Dar măcar ar fi un început.
Eu am trăit printre oameni. Voi trăiți printre lozinci.
Așa că poate n-ar strica să mergeți voi… într-o tabără de dezintoxicare mentală.
Mă trimiteți în Rusia, dar voi n-ați ieșit niciodată din bula voastră.
Nu eu trebuie să plec. Voi trebuie să vă întoarceți acasă.
Acasă, la luciditate.
Si inca ceva. Cei care ma trimite-ti pe mine in Rusia, in caz de ceva o sa fiti primii care o sa va parasiti tara, o s-o schimbați ca pe chiloti doar sa ramaneti in confortul vosyru mental ingust si daca va trebui si se va impune o sa plecati chiar si in Rusia daca acolo o sa fie putin mai bine decat oriunde alta parte. Va cunosc bine psihologia si cognitia voastra.

Autor: Anatol Basarab.
Sursa: facebook.com

Share on Facebook

Tweet

Follow us