RÂNCEDELE PROMISIUNI ALE HÂDEI GUVERNĂRI!
Funcționarii propriilor ambiții sunt din nou la start.
Ce Moș Nicolae? Ce sărbători, când elitele politice se uită la televizor și află despre ce mai fac oamenii din Câmpina sau Moreni, cocârjați de bidoane cu apă pentru closet?
De la tribuna puterii, ne privesc ca pe o statistică pliabilă, o masă elastică de voturi care poate fi îndoită, stoarsă, sedusă cu firimituri de normalitate. Nu e trădare, e rutină. Pe care o merităm!
Ceea ce mă frapează cel mai mult este nu decăderea clasei politice, impostura, lipsa de profesionalism, ci obișnuința noastră cu toate.
O coregrafie absurdă: ei mimează binele nostru, noi mimăm încrederea. Un teatru de provincie, jucat la nesfârșit, cu actori care nu-și schimbă nici textul, nici masca.
Încă un rând de alegeri.
Politicienii nu mai au nevoie să convingă, ci doar să reziste. Și rezistă.
Pentru că societatea a coborât ștacheta până la pragul dintre dezgust și apatie, unde devine confortabil să accepți puțin, pentru că „mai rău nu se poate”.
Au demonstrat, deja, că se poate.
Suntem spectatori la ce se întâmplă în Prahova. O Vale a Plângerii.
Îi urmărim în talk-show-uri.
Imoralii dau lecții de moralitate, habarniștii dau lecții de profesionalism, suveraniștii dau lecții de patriotism.
Se contrazic cu aceeași convingere cu care mint, își schimbă declarațiile ca pe șosete, crezând că poleiala oratorică poate ține loc de viziune.
Mă întreb, adesea, dacă mai avem dreptul să cerem speranță.
Pentru că speranța nu vine de la politicieni, ci de la noi.
De la curajul de a spune „gata!”
Vom continua să le ținem oglinda, sperând ca, în reflexia ei să apară, miraculos, liderul pe care nu l-am avut niciodată.
Autor: Dana Macsim
Sursa: facebook.com
