QUO VADIS ROMANIA ?

QUO VADIS ROMANIA ?

0 389

Din punctul de vedere al maghiarilor, nici un savant-cercetator nu a reuşit să explice cu adevărat convingător unde a dispărut din istoria MARTURIILOR SCRISE aproape 1.000 de ani poporul român, misteriosul „mileniu tăcut” din istoria noastră. Maghiarii, hunii şi celelalte triburi migratoare care s-au instalat foarte târziu în Câmpia Panonică s-au grăbit prin istoricii lor comici de mai târziu să afirme că ne-am retras la sud de Dunăre şi că ne-am abandonat pământurile, dintre cele mai bune din Europa.De vreo 25 de ani, dacă nu chiar de vreo 40, începând de prin 1975 deci, România a intrat într-un alt con de umbră al istoriei sale, cu tendinţe agravate de dispariţie. 

Azi, cu toate zgomotele asurzitoare ale presupusei democraţii de import, am intrat într-un nou secol anonim al istoriei noastre. Greşelile, laşităţile, incompetenţele, ratarea oportunităţilor se plătesc, şi încă foarte scump. Aproape nu mai avem relaţii economice cu Rusia. Colonialii euroatlantici ne interzic un alt comportament. Cu Ungaria, relaţiile nu au fost atât de jos decât pe la începutul secolului trecut, înainte şi după 1918. Ungaria, cu complicitatea lui Călin Popescu Tăriceanu prim-ministru şi a lui Mihai Răzvan Ungureanu ministru de Externe, sub ochii binevoitori ai serviciilor secrete române, şi-a însuşit cu tupeu şi iresponsabilitate moştenirea Emanuil Gojdu. cladirile gojdu din Budapesta

Ungaria a inventat astfel un casus belli cu România, comparabil cu cele existente între România şi Rusia în ceea ce priveşte  tezaurul României. Relaţiile între vecini nu pot fi clădite pe trădare, rapt şi ultimatumuri teritoriale. Oricum, teritorii româneşti, Bucovina de Nord, cu Cernăuţi, Transcarpatia cu Maramureştul de Nord, Basarabia de Sud, cu cele trei judeţe – Bolgrad, Cahul şi Ismail – au fost adăugate forţat Ucrainei de puterea sovietică (rusă), şi deci dialogul dintre cei doi vecini, România şi Ucraina, a fost şi va rămâne dificil chiar dincolo de procesul cu Insula Şerpilor şi platoul continental. 

Austria, prin reprezentanţii săi autorizaţi şi în interesul său, s-a pus să ne hăcuiască şi pădurile. Asta după ce a obţinut în condiţii dubioase (de la acelaşi corupt Adrian Năstase) petrolul şi gazele româneşti. Dintre toate ţările apropiate, Austria este cea mai agresivă, cea mai violentă şi obraznică în relaţia cu România. O depăşeşte şi pe micuţa ei soră imperială, Ungaria. Foarte probabil, Austria se consideră reprezentanta Germaniei neoimperiale în această parte a Europei. Atât Austria, cât şi Ungaria sunt două ţări mici care se închipuie încă imperii, şi deci îndreptăţite să procedeze imperial . Ungaria Mică ,DAR REALA , visează chiar aberant să redevină, în dauna României, Ungaria Mare. Austria, ca şi Germania, se mulţumeşte cu o exploatare economică la sânge, fără pretenţii teritoriale deocamdată.

Serbia, cealaltă vecină şi soră ortodoxă, nu şi-a revenit încă după destrămarea Iugoslaviei, un dezastru orchestrat în primul rând de Germania, cu interese mai vechi mai ales în Croaţia. Nivelul de trai s-a prăbuşit în Serbia, asta după ce vecinii noştri reuşiseră să se descurce admirabil în blestematul de comunism. Singurii prieteni adevăraţi care ne-au rămas în vecinătate sunt fraţii bizantini, bulgarii, dar tocmai pe ei nu ştim să-i apreciem la justa lor valoare. Nu trebuie uitată, dintre apropiaţi, nici Grecia, aflată azi într-un labirint economic aproape fără ieşire. Investiţiile greceşti din ultimii 20 de ani ne-au fost de mare folos. Dar, desigur, istoria nu se încheie niciodată cu ultimele evenimente, oricât de răsunătoare ar fi acestea.

Deşi am fost acceptaţi interesat (adică în interesul lor!) în clubul euroatlantic, nu suntem nici măcar ultima roată la căruţă. Vocea României nu mai e ascultată de nimeni şi suntem acceptaţi doar la masa servitorilor, când nu ni se aplică – la nivel de ambasadori!- de-a dreptul un bocanc în dos.Da,  ambasadorii occidentali,fara jena ne dau lecţii cu voce tare Parlamentului şi Guvernului României, deşi ţările lor nu au câştigat cumva alte „merite”  împotriva noastră.În schimb, au reuşit să ne ocupe ţara prin serviciile noastre conduse de dragomani yesmen-i de teapa lui George Maior, Mihai Răzvan Ungureanu, Teodor Meleşcanu etc., prin oengeuri populate cu fripturişti locali jalnici. Personaje ca Monica Macovei, Laura Codruţa Kövesi, Hurezeanu, MRU par a fi cetăţeni ai noilor puteri coloniale racolaţi dintre cei care ne vorbesc limba. Ca în Africa subsahariană... Quo vadis Romania? (P. Romosan)

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.