Putem sa-i prelevam pistruii domnului Sergiu?
Se pare ca Sergiu Nicolaescu n-a tras Ultimul cartus nici dupa ce a iesit din scena vietii. Desi n-am aflat inca daca vreUn comisar acuza dintre anchetatorii care cerceteaza moartea regizorului, se pare ca data incinerarii, programata – cred unii – suspect de aproape de ziua decesului, ar putea fi o pista de anchetat ceea ce presa a calificat deja drept misterul mortii lui Sergiu Nicolaescu. Care nu se va spulbera usor, cata vreme diverse personaje vor continua sa-l alimenteze, in ciuda opiniilor medicale autorizate ca regretatul cineast s-a stins din cauze deloc neclare, care pot rapune un om de varsta si cu afectiunile domniei sale.
In isteria generala produsa de deces si programata incinerare, nu mai conteaza ce spun medicii. Cu atat mai putin valoreaza, pare-se, dorinta maestrului de a fi incinerat dupa trecerea la cele vesnice. Doamna Nicolaescu, gratulata deja de Vadim Tudor cu apelativul Vaduva vesela, a ignorat, atunci cand a decis data incinerarii, ca haita jurnalistica si gloata infometata de curiosi nu si-au primit portia de morbid la priveghi. Forfota si calcatura in picioare in jurul sicriului depus intr-o cladire oricum prea stramta pentru apetenta de macabru a natiei pretins cinefile l-ar fi scandalizat cu siguranta pe raposat. Ganditi-va ca bulucul in jurul cosciugului inchis – cine si-a permis sa tranteasca poporului devorat de curiozitate capacul in nas? – s-a produs in conditiile in care vaduva a cerut funeralii discrete si private. Ma-ntreb ce era daca ceremonialul era declarat de la bun inceput public. Si-ar fi luat fiecare acasa o ciozvarta din domnu’ Sergiu, care apartine, nu-i asa, poporului, ca dintr-o colectie nationala de moaste cinematografice cu autoservire.
Ma-ndoiesc ca regizorul Sergiu Nicolaescu ar fi permis vreodata figurantilor sa rescrie scenariul filmelor sale, pe care le controla cu mana de fier pe care populatia peregrinata la catafalc n-a avut ocazia s-o pupe, acoperind-o de bale asa cum si-ar fi dorit. Cu atat mai putin ar fi autorizat discutiile care au frizat oligofrenia din studiourile TV despre ce-ar trebui sa se intample cu resturile sale pamantesti. De la incinerare s-a alunecat cretinoid spre prelevare de organe, iar o jurnalista isterica si urata de la Antene a somat o doamna doctor sa-i declare ca Sergiu Nicolaescu ar fi incuviintat sa i se preleveze organele, la pachet cu cererea de a fi ars apoi la crematoriu.
Scurmatul jurnalistic in avans prin cenusa lui Sergiu Nicolaescu este, de fapt, rejucarea in mediu gazetaresc a scenei colosale din Atunci i-am condamnat pe toti la moarte, de fapt Moartea lui Ipu in versiunea lui Titus Popovici, semnatarul scenariului. Jurnalistii-procurori sunt familia preotului din sat, adunata ciopor in jurul lui Ipu, prostul asezarii, incercand sa-l convinga sa se denunte nemtilor pentru o crima pe care n-o comisese, ca sa scape ei.
Mai bine ca-l ard. Altfel, in imbulzeala, tot s-ar fi apropiat un cinefil cucernic de sicriu cu o penseta chirurgicala in mana, ca sa intrebe candid, blocat emotional la filmele copilariei: „Putem sa-i prelevam pistruii?”
Daca tot s-a distribuit abuziv toata lumea in ultimul film marca Nicolaescu, ar trebui sa intervina si CNA, care sa posteze in studiouri avertismentul: Atentie! Manipularea se face Cu mainile curate!
Vifor Rotar
