PSD-ul brasovean critica modul de gestionare a crizei CET

PSD-ul brasovean critica modul de gestionare a crizei CET

0 212

Cred ca am mai spus faptul ca Partidul Social- Democrat face tot posibilul sa-si merite titulatura de partid de opozitie. Adica, oricand se iveste ocazia sa critice, sa arate cu degetul vinovatii (cu sau fara vina), sa ameninte. Ei intotdeauna incearca sa se erijeze in caini de paza ai drepturilor si libertatilor cetateanului. In frunte cu presedintele dumnealor, Mircea Geoana, acestia nu pierd nicio oportunitate de a sari la gatul adversarilor lor politici… ca doar tot despre ciolan este vorba.


Si la noi, in provincie, lucrurile se desfasoara dupa acelasi tipic. Ba mai mult decat atat, sunt si puneri in scena menite sa descreteasca fruntile celor napastuiti. In conferinta de presa de alaltaieri, pesedistii brasoveni i-au facut un cadou inedit primarului George Scripcaru, respectiv o pereche de manusi, o caciula si un fular.


Purtatorul de cuvant al filialei, Razvan Popa, a explicat gestul: „pentru a se simti precum brasovenii care tremura in case, din lipsa agentului termic, cu toate ca sunt cu facturile la zi”. Dupa ce l-au admonestat in felul acesta pe primar, l-au luat in colimator si pe directorul general CET, Mircea Paraschiv: „Nu am stiut ca atunci cand i-am cerut demisia trebuia sa cerem, de fapt, doua demisii, fiindca dl. Paraschiv era in acelasi timp si director general si administrator unic?! A renuntat la calitatea de director, asa ca acum i le cerem pe amandoua, ca sa fim siguri! De altfel, Paraschiv a spus ca va renunta la post daca asta va fi spre binele CET, iar noi ii confirmam ca in mod cert, daca pleaca, asa va fi”.


Primarul nostru pune acceasi placa de fiecare data cand are de facut o declaratie publica referitor la acest subiect “rece, aproape inghetat”: „Eu stiu ca municipiul Brasov are de datoria sa aloce subventia si din acest punct de vedere pot sa spun ca suntem in avans. Noi am facut un efort din acest punct de vedere, pentru ca e vorba despre sume importante. Am transmis la Guvern o noua solicitare pentru a ne aloca fonduri. Daca unii agenti economici si asociatii de proprietari si-ar achita sumele restante, probabil ca nu ar mai fi atatea probleme la CET”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.