PSD, de frică, nu-i semnează în orb lui Bolojan Pachetul 2

PSD, de frică, nu-i semnează în orb lui Bolojan Pachetul 2

0 102

Ilie Bolojan s-a văzut blocat încă o săptămână cu mult iubitul său Pachet 2 de măsuri ale austerității, care va introduce România, după adoptarea precedentă și a Pachetului 1, în cea mai neagră criză economică și socială de la Mineriade încoace, opinie sub formă de avertisment emisă și de profesorul Mircea Coșea.
În acest moment, cameleonicul Grindeanu încearcă să temporizeze adoptarea pachetului doi, care conține și claustrarea financiară și profesională a magistraților la condițiile legislației muncii pentru întreaga populație, aspect combătut vehement de aceștia.
Ori, Sorin Grindeanu este implicat în dosarele DNA, denumite generic Otopeni și Portul Constanța, extrem de pregnant, astfel că îi este teamă că i se va reevalua responsabilitatea penală în acele tunuri date în cadrul entităților respective deținute de Ministerul Transporturilor pe vremea ministeriatului său. Ca retaliere a magistraților Anticorupție la adoptarea tăierilor pensiilor speciale și la prelungirea vârstei de pensionare a acestora, măsuri la care Grindeanu urmează să achieseze prin adoptarea Pachetului 2 al lui Bolojan în Parlament, prin asumare guvernamentală.
Prin urmare, amânarea cu încă o săptămână n-are legătură cu nemulțumirea PSD pentru faptul că nu i s-a adus la cunoștință forma finală a Pachetului 2, ci cu frica de repercursiuni, atât penale pentru Grindeanu, cât și electorale prin diminuarea și mai drastică a încrederii populației în PSD, ca partid al maselor largi populare, dar care adoptă și susține constant programe politice împotriva acestora. 

Tensiuni în Coaliție, care anunță o nu foarte îndepărtată rupere a acesteia
Surse politice susțin că, în acest moment, nu mai este deloc sigur faptul că Guvernul va trimite al doilea pachet de măsuri fiscale în Parlament în această săptămână.
Premierul anunțase că își va asuma răspunderere în fața Parlamentului săptămâna aceasta, dar tensiunile din coaliție sunt majore.
Surse apropiate celor doi lideri spun că aceștia au avut o discuție finală despre măsuri duminică seara, iar în această dimineață, la ședința conducerii PSD, Sorin Grindeanu va explica ultimele modificări colegilor săi de partid.

PSD vrea să vadă măsurile de redresare economică
Cu toate acestea, există încă necunoscute în ceea ce privește planul de redresare economică, pe care social-democrații insistă să îl includă în pachetul de măsuri fiscale.
De asemenea, nu este clar cum va arăta pachetul final în ceea ce privește impozitarea profiturilor externalizate de multinaționale, nici în ceea ce privește capitalul social necesar pentru a înființa o afacere.
PSD solicită o reducere a sumei de 8.000 de lei propusă de ministrul Finanțelor.
Până când social-democrații nu vor fi mulțumiți, premierul nu poate adopta pachetul 2 în ședința de Guvern, pentru a fi trimis în Parlament spre aprobare.
Din acest motiv, surse politice spun că asumarea răspunderii de către Guvern ar putea fi amânată până săptămâna viitoare, când începe sesiunea parlamentară de toamnă și după ce toate solicitările PSD vor fi clarificate. Iar până la sfârșitul acestei săptămâni, pachetul de măsuri fiscale nu va fi trimis în Parlament, potrivit Știri pe Surse.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.