PSD cere socoteala pentru revelioanele din Bucuresti

PSD cere socoteala pentru revelioanele din Bucuresti

0 254

Dupa ce bucurestenii s-au bucurat de Revelioanele organizate de autoritati, PSD incepe noul an cu o noua rafuiala cu membrii Puterii, subiectul de disputa fiind tocmai distractia din noaptea dintre ani. Social-democratii cer Guvernului, Primariei Generale si Administratiei prezidentiale sa prezinte public devizul complet al cheltuielilor facute pentru organizarea a doua petreceri in Bucuresti pentru sarbatorirea aderarii Romaniei la UE.


Social-democratii considera ca aderarea ar fi trebuit sa fie un moment al unitatii si solidaritatii nationale, dar, „si de aceasta data, presedintele Basescu si premierul Tariceanu au pus orgoliile personale mai presus de oameni”. „Oficialii europeni, veniti in Romania pentru a asista la un moment festiv, au fost facuti martori la lupta meschina pentru imaginea proprie dintre presedinte si premier, care au exportat astfel conflictul dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria in Uniunea Europeana”, se arata in comunicat al PSD.


In opinia PSD, „gestul imatur” prin care cei doi au ales sa sarbatoreasca momentul aderarii reprezinta „cea mai recenta dovada ca regimul Basescu -Tariceanu nu are nici forta si nici coeziunea necesara pentru a conduce tara noastra in UE”.


Aderarea Romaniei la UE a fost marcata, in Capitala, prin revelionul organizat de Primaria Generala in Piata Universitatii, la care a participat presedintele Traian Basescu, si prin revelionul organizat de Guvern in Piata Revolutiei, la care a fost prezent premierul Calin Popescu Tariceanu.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.