PSD ameninta cu sesiunea extraordinara

PSD ameninta cu sesiunea extraordinara

0 229

Partidul Social-Democrat (PSD) va solicita convocarea Parlamentului intr-o sesiune extraordinara daca presedintele Traian Basescu va retrimite Legea pensiilor pentru reexaminare, a asigurat, duminica, purtatorul de cuvant al PSD, senatorul Cristian Diaconescu.


Potrivit acestuia, daca seful statului va retrimite Parlamentului aceasta lege, va trebui sa prezinte, in cererea de reexaminare atat obiectiile sale privind unele articole, cat si masurile care ar trebui luate.


Senatorul PSD a subliniat ca in cazul in care se va ajunge la convocarea unei sesiuni extraordinare se va discuta doar despre Legea pensiilor, nu despre alte proiecte legislative.


Cristian Diaconescu a precizat ca Legea pensiilor a fost unul dintre subiectele discutate in sedinta de vineri a Comitetului Executiv National al PSD, prilej cu care a fost reiterata solicitarea adresata sefului statului de a promulga aceasta lege.


Pe de alta parte, senatorul PSD a anuntat ca parlamentarii social-democrati vor continua sa sustina proiectele cuprinse in Programul Romania Sociala si vor initia, la toamna, o serie de proiecte legislative de stanga.


?


M.O.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.