Proteste sindicale la Brasov

Proteste sindicale la Brasov

0 163

Membrii Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administraþie (FNSA) sunt primii care incep cu protestele in acest an. Ei se vor afla astazi, timp de doua ore, in greva de avertisment, intre orele 8,00 si 10,00. Printre cei care nu vor lucra intre aceste ore se afla si functionarii din Consiliul Judetean si cei din cateva primarii din judet.

Actiunea se desfasoara nu numai in Brasov, ci la nivel national, urmand ca peste o saptamana protestele sa continue cu pichetarea sediilor Ministerelor Administratiei si Internelor, respectiv cel al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
Conducerea FNSA, federatie afiliata la CNS Cartel Alfa, a anuntat ca, in cazul in care, in perioada urmatoare, Guvernul nu le va solutiona revendicarile, functionarii din administratie vor declansa greva generala pe termen nelimitat, incepand cu 12 februarie.

Oamenii sunt nemultumiti de anuntata reducere a 17.000 de posturi din administratia locala si de legea unica de salarizare din domeniul bugetar, de eliminarea sau diminuarea unor sporuri, de neplata orelor suplimentare, neacordarea tichetelor de masa, a primelor si a stimulentelor, sporuri care le mai completau lefurile relativ moci practicate in acest sector.

Sa ne amintim cum, la mijlocul lui ianuarie, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat ca proiectul de buget pe anul 2010 prevede scaderea numarului de posturi in sistemul bugetar, adica administratie, invatamant, sanatate, companii si regii nationale etc cu circa 100.000 de locuri..

Numarul salariatilor de la stat care isi vor pierde locul de munca in 2010 nu este prestabilit, acesta urmand sa fie decis prin aplicarea standardelor de cost, care vor arata de cati angajati este nevoie in anumite sectoare ale administratiei, a anuntat, ulterior, purtatorul de cuvant al Guvernului.
Iar aceste standarde vor lovi, in general, in cei care isi vad de treaba si de care este nevoie in activitatea administrativa, si nicicum in acele posturi caldute unde au fost plasate persoane pe criterii politice.

Iata insa ca, in schimb, la Primaria Brasov e pace si program normal.
Functionarii publici si angajatii afiliati la FNSA din Primaria Brasov nu participa la actiunea de protest. Vor participa, in schimb, cei din primariile Zarnesti, Fagaras si Parau, acolo unde mai exista libertate de exprimare. Cei de aici se vor afla in greva de avertisment intre orele 7,30 – 9,30, intentia fiind de a nu perturba grav relatiile cu publicul.
Si ma gandesc la angajatii primariei brasovene, traind sub biciul zbirului Scripcaru. Dracu ii lua daca numai s-ar fi gandit la proteste, ei pierzandu-si, in doi timpi si trei miscari painea. Asa e cand lupoaica din fata Primariei da celor doi copilasi sa suga suc de portocale in loc de lapte cinstit.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.