Promovabilitate de 74,28% la BAC-ul brașovean

Promovabilitate de 74,28% la BAC-ul brașovean

Cu 710 candidaţi care au picat BAC-ul, Braşovul are o promovabilitate de 74,28% la examenul maturităţii. Chiar dacă anul acesta nu a fost nicio medie de 10, sunt în schimb multe medii de 8 şi 9. Mulţi dintre candidaţii de succes au deja bagajele făcute pentru a studia peste hotare

Cu 710 candidaţi care au picat BAC-ul, Braşovul are o promovabilitate de 74,28% la examenul maturităţii. Chiar dacă anul acesta nu a fost nicio medie de 10, sunt în schimb multe medii de 8 şi 9. Mulţi dintre candidaţii de succes au deja bagajele făcute pentru a studia peste hotare.
Bucurie mare la centrul de examen de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, unde candidaţi din mai multe licee au aflat rezultatele la probele scrise.
Alţii, chiar dacă au trecut de bac, nu sunt mulţumiţi de note şi vor să depună contestaţie.
La Braşov, la examenul de Bacalaureat au fost înscrişi 3036 de candidaţi. 2760 au mai ajuns în sălile de examen, iar 2050 au promovat examenul maturităţii. Asta înseamnă promovabilitate de 74,28% , un procent mai mic faţă de 2017, când 78,39% au promovat în prima sesiune de Bac.
Nu a fost înregistrată nicio medie de 10, spre deosebire de 2017, când au fost două astfel de medii. Anul acesta, cel mai multe medii sunt între 8,00 şi 9,99, spune prof. Ioan Negrilă, inspector şcolar general adjunct IŞJ Braşov
La Braşov, promovare 100% au doar două colegii: „Andrei Şaguna” şi „Dr. Ioan Meşotă”. La polul opus, Colegiul „Aurel Vijoli”, din Făgăraş, are promovabilitate 0, după ce niciunul din cei 13 elevi nu a reuşit să obţină media 6, pentru a lua Bacalaureatul. Contestaţii s-au putut face doar astăzi, iar rezultatele finale vor fi afişate în 9 iulie.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.