Proiect: Medicii care se opun vaccinării ar putea pierde dreptul de practică

Proiect: Medicii care se opun vaccinării ar putea pierde dreptul de practică

0 463

Medicii care se opun vaccinării şi-ar putea pierde dreptul de practică. Şi părinţii care refuză imunizarea copiilor ar urma să fie sancţionaţi. Este deocamdată un proiect de lege finalizat de experţi pentru Ministerul Sănătăţii, prin care autorităţile speră să împiedice reapariţia unor boli considerate eradicate. Asta în contextul în care doi copii nevaccinaţi au făcut poliomielită, în Ucraina, la frontiera cu ţara noastră. Iar miile de refugiaţi care dau năvală în Europa vin din zone unde circulă virusul Polio care poate cauza paralizia.
Laura şi-a vaccinat amândoi băieţii potrivit schemei naţionale de imunizări. Citise pe Internet despre reacţii adverse, dar a preferat să asculte sfatul medicului de familie. O rudă de-a sa a ales să nu facă vaccinurile.
Specialiştii în imunizări spun că vaccinurile sunt sigure. Totuşi, chiar unii medici le contestă, iar rata vaccinărilor scade. Experţii Ministerului Sănătăţii propun să le fie ridicat dreptul de practică. Şi să fie sancţionaţi şi părinţii care refuză vaccinarea. Mulţi copii rămân însă nevaccinaţi, fiindcă sunt plecaţi din ţară sau pentru că nu ajung la timp la medic sau pentru că nu se găsesc vaccinurile.
Lipsa vaccinului aduce neîncredere. În momentul în care lipseşte un vaccin se pune problema ce s-a întâmplat, părintele are o reacţie de apărare, întreabă de ce a apărut alt vaccin. Vaccinarea, fiind o normă socială, se impune ca o activitate de siguranţă naţională.VACCINARE
Necesarul de vaccinuri pentru cel puţin un an ar urma să fie asigurat prin noua lege. Acum 9 din 10 copii sunt vaccinaţi. În Ucraina, mai puţin de jumătate sunt imunizaţi. Acolo, autorităţile au intrat în alertă după ce doi copii nevaccinaţi au făcut poliomielită, la graniţa cu România. Virusul Polio, transmis prin mâinile murdare, poate cauza paralizii şi chiar moartea. La noi nu s-au mai înregistrat cazuri din 1996, iar Europa a fost declarată liberă de poliomielită în 2002. Serul antiPolio e în schema de vaccinări.
Imunizarea e pe viaţă, dar trebuie făcut rapel la 10 ani. Cei care nu s-au mai vaccinat pot fi în pericol. Toţi suntem expuşi.
Suntem vaccinaţi în copilărie, suntem protejaţi. Vaccinul care ne-a fost administrat nouă înainte de eliminarea virusului Polio din Europa era cu un virus viu care produce imunitate puternică, de lungă durată.
Autorităţile monitorizează apele reziduale, dar nu au găsit vreo urmă de virus Polio. Se strâng date şi despre cazurile de paralizie acută flască. Bolnavii din Ucraina au făcut poliomielita provocată de o tulpină virală care a suferit mutaţii genetice. Mai agresiv este virusul sălbatic Polio din Siria, de unde vin mii de migranţi. Cei care ajung în România vor fi monitorizaţi medical. Riscul de epidemii provocate de refugiaţi este însă mic, spun cei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.