Nelu Tătaru spune că la Brașov sunt 46 de cadre medicale ce...

Nelu Tătaru spune că la Brașov sunt 46 de cadre medicale ce au Covid

0 241


În Brașov sunt infectate cu Covid 19 deja 46 de cadre medicale. Informația a fost confirmată de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care s-a aflat la Brașov ieri într-o vizită neanunțată. Tot 46 de cazuri de infectare apar și pe platforma de monitorizare a Federației Solidaritatea Sanitară – covid.solidaritatea-sanitara.ro. Astfel, potrivit informațiilor de aici, 13 cazuri sunt de la Spitalul Județean, 10 de la Ambulanță, 3 de la Spitalul din Codlea, 3 de la Psihiatrie și Neurologie, 2 de la Spitalul Militar, 1 caz la Maternitatea Brașov și 1 alt caz, la Spitalul de Boli Infecțioase. Însă, alte 13 cazuri sunt contabilizate la „unitate medicală nespecificată”. Prin comparație Grupul de Comunicare Strategică nu a mai dat niciun fel de informare asupra acestei statistici, ultima fiind datată în 18 aprilie și menționând Brașovul cu 27 de cadre medicale infectate. În prezent, Brașovul are un bilanț de 386 de cazuri de infectare Covid 19, dintre care 70 de vindecați și externați, dar și 14 decedați, în total.
Vizita ministrului la Braşov vine în contextul în care oficialul a anunţat că va face o reverificare în teren a tuturor judeţelor care se apropie sau au depăşit pragul de 400 de cazuri. Nelu Tătaru a declarat că vrea să vadă cum se conformează cadrele medicale la procedurile propuse de minister.
„Ministrul Sănătății, Nelu Tătar, s-a aflat în această dimineață în vizită la Spitalul Județean Brașov. Acesta a verificat două secții din unitatea medicală, cele în care sunt tratați bolnavii COVID-19. A discutat cu medicii, a verificat situația materialelor și a echipamentor, precum și stadiul lucrărilor de la Unitatea de Primiri Urgențe, lucrare finanțată de Ministerul Sănătății și Banca Națională. La finalul vizitei sale, domnul ministru s-a arătat mulțumit de ceea ce a găsit la Brașov, cu atât mai mult cu cât această vizită a fost neanunțată”, a spus Adrian Veştea, preşedintele CJ Braşov, la finalul vizitei de sâmbătă.
Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.