Programul anual de marketing si promovare turistica

Programul anual de marketing si promovare turistica

0 82


Guvernul a aprobat miercuri, printr-o hotarare, Programul anual de marketing si promovare turistica, al carui obiectiv este promovarea celor mai importante destinatii si forme de turism din Romania pe piata interna si pe principalele piete turistice din strainatate


Este pentru prima oara cand un astfel de program este rezultatul colaborarii in Consiliul Consultativ pentru Turism”, a precizat ministrul pentru intreprinderi mici si mijlocii, comert, turism si profesii liberale, Ovidiu Silaghi, la briefing-ul de la Palatul Victoria.


Consiliul Consultativ pentru Turism,??creat la sfarsitul anului trecut, are in componenta organizatii profesionale, organizatii patronale, organizatii neguvernamentale, autoritati locale si din ministerele care au legatura cu domeniul turismului.


„Pana acum aceste decizii se luau intr-un birou, la nivel de functionari; am considerat ca acest parteneriat public-privat este necesar si benefic”, a adaugat ministrul Silaghi, precizand ca obiectivele institutiei pe care o conduce sunt cresterea ritmului circulatiei turistice din Europa de Vest si America de Nord cu aproximativ 5% si, in urmatorii 3 ani, o crestere anuala de circa 3% a bazei de produs pentru turism.


Bugetul alocat Programului anual de marketing si promovare turistica pentru anul 2008 este de 7 milioane euro, din care 2 milioane euro pentru creatie brand turistic.
Activitatile cuprinse in cadrul Programului se refera la actiuni generale de publicitate si reclama a destinatiilor turistice romanesti si a produselor turistice romanesti:

• studii de marketing;


• crearea, dezvoltarea si promovarea brandului turistic national incluzand servicii de consultanta in vederea conceperii caietului de sarcini pentru crearea si promovarea brandului turistic national in perioada 2008 – 2010 si crearea si promovarea brandului turistic national in perioada 2008 – 2010;


• marketing prin internet si alte mijloace electronice;


• participarea la manifestari expozitionale de turism in tara si in strainatate;


• organizarea de vizite educationale si de informare, in tara, pentru reprezentanti mass– media, turoperatori, reprezentanti ai societatilor comerciale cu activitati in turism din tara si strainatate, reprezentanti ai asociatiilor sau organizatiilor non guvernamentale cu activitate in turism, ai administratiei publice centrale si locale, alti lideri de opinie, specialisti in turism din tara si din strainatate etc.;


• organizare de evenimente si misiuni cu rol in cresterea circulatiei turistice in Romania sau cu impact in cresterea notorietatii Romaniei ca destinatie turistica, in tara si in strainatate, sau participarea in calitate de coorganizator;


• activitati de promovare si publicitate prin intermediul companiilor aeriene care opereaza zboruri catre destinatii din Romania si prin intermediul principalelor aeroporturi din Romania si din strainatate pe care opereaza curse internationale catre Romania;


• activitati de promovare prin intermediul insertiilor publicitare in cataloagele turistice realizate de catre touroperatori, societati comerciale cu activitate de turism, asociatii profesionale, patronale si organizatii non-guvernamentale cu activitate in domeniul turismului, autoritati ale administratiei publice locale si centrale, alte entitati cu activitate cu impact in domeniul turismului, care promoveaza pe pietele tinta de interes destinatia turistica Romania, produse turistice si pachete de servicii turistice cu locul de desfasurare in Romania;


• achizitionarea de materiale de promovare de tipul: ghiduri despre Romania, harti, albume, cataloage, carti cu specific de turism etc.;


• activitati de promovare prin intermediul posturilor de televiziune care realizeaza emisiuni de turism sau alte emisiuni cu impact in cresterea circulatiei turistice in Romania, cresterea notorietatii destinatiilor turistice romanesti sau constientizarea importantei turismului romanesc;


• sustinerea financiara a proiectelor de promovare a destinatiilor sau produselor turistice romanesti cu impact in cresterea circulatiei turistice in Romania sau in cresterea notorietatii destinatiilor turistice romanesti in tara si strainatate, prin: instituirea de scheme de ajutor de minimis pentru agenti economici, indiferent de forma de organizare si acordarea de finantari nerambursabile pentru persoanele juridice fara scop patrimonial, asociatii sau fundatii constituite conform legii.
Guvernul a aprobat, prin aceeasi hotarare, si Programul anual de??dezvoltare a produselor turistice, cu un buget de 1.390.000 euro.


?


Fondurile sunt alocate pentru:


• constituirea de parteneriate pentru elaborarea cadrului strategic de urbanism la nivel national pentru dezvoltarea turismului;


• formarea profesionala a personalului pentru sectorul turism, hoteluri,


restaurante si pentru domeniile conexe turismului;


• imbunatatirea calitatii unor produse si forme de turism importante pentru Romania;
• restructurarea sistemului informational in domeniul turismului;


• actiuni de dezvoltare durabila a turismului;


• organizarea de parteneriate internationale cu rol in cresterea vizibilitatii


destinatiilor turistice din Romania;


• servicii de consultanta pentru perfectionarea cadrului legal si institutional in conformitate cu bunele practici la nivelul Uniunii Europene;


• realizarea de achizitii materiale documentare.


?


?

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.