Prognoza meteo de Craciun

Prognoza meteo de Craciun

0 52

Vrem, nu vrem, vremea va fi calda de Craciun, cu maxime de pana la 11 grade Celsius, ceea ce inseamna ca va lipsi zapada.
Iata ca, dupa viscolul si gerul din ultimele zile, vremea a intrat intr-un proces de incalzire. Aceasta se datoreaza avansului unei mase de aer cald dinspre sudul continentului. De aceea ieri, in sud si in est, a fost ceata si izolat s-a produs polei, iar vantul a suflat mai tare in Banat, Crisana, Dobrogea, pe vaile Siretului si Prutului.
Ieri, vremea a si inceput sa se incalzeasca semnificativ si norii au castigat teren. A plouat local in vestul si nord-vestul tarii si doar izolat in restul teritoriului. Temperaturile maxime au avut valori de la minus 5 grade, dimineata, in sudul Olteniei, pana la 10 -11 grade in Dealurile de Vest si in Subcarpatii Getici.

Si la munte vremea s-a incalzit ieri. Cerul a fost temporar noros si au fost precipitatii mixte in Carpatii Occidentali si in nordul Carpatilor Orientali si cu totul izolat in restul zonei montane. Pe creste vantul a suflat tare, spulberand zapada. Pe vai si in depresiuni a fost ceata. Peste tot au aparut maxime positive, ca de pilda de la 11 grade la pranz, la Predeal cu un singur grad mai putin, tot la pranz, la Paltinis, adica in statiuni montane. Termometrele au aratat 9 grade la cota 1500 si 4 grade pe Ceahlau si Semenic.

Vremea s-a incalzit si dincolo de Carpai. La amiaza temperatura a fost cu pana la 10 grade mai ridicata decat marti: 9 grade la Timisoara, 11 la Oradea si 8 la Satu Mare si la Sibiu.

Din pacate aerul cald aduce si ploi, in loc de zapada dorita de sarbatori. Ploile sunt mai insistente in Banat, Crisana si Maramures si ceva mai retinute in Transilvania. In sud, cresterea temperaturii este ceva mai mica. Cel mai cald va fi in zona subcarpatica, unde maximele ajung la 10 -11 grade. La Pitesti si Targoviste aflam 6 grade la amiaza si 8 grade la Ploiesti.

Temperaturile au fost insa mai mici in sud, si asta din cauza cetii, care nu a lasat maximele sa treaca de minus 3 grade la Craiova, minus 2 la Giurgiu, 2 grade la Slobozia, doar spre Litoral fiind 9 grade la Tulcea, 7 la Medgidia si 9 la Constanþa. Vantul a dovedit intensificari mai ales pe malul marii. In Moldova este vreme inchisa cu nori si ceata, izolat burniþand..

Astazi, in Ajunul Craciunului, in Banat, Crisana si Maramures va fi aceeasi vreme calda, cu maxime in jur de 10 -11 grade. Dar asta inseamna si ploi pe arii extinse. In Transilvania iese soarele, iar maximele sunt de 7 grade la Cluj, 11 la Sibiu si 8 la Brasov, asa ca la revedere, zapada, pe multe din partiile montane.

In sud si in est, insa, ceata si norii incetinesc cresterea diurna a temperaturii. Asa ca la Craiova nu vor fi mai mult de zero grade, 5 la Giurgiu, Calarasi si Galati si 3 grade la Iasi, Bacau si Suceava. Valori mai ridicate sunt in zonele de deal din nordul Olteniei si Munteniei, 8 grade la Targu Jiu si Pitesti, dar si in Dobrogea, 11 grade la Constanta.

Maine, de Craciun, va fi vreme calda cu maxime de 11 -12 grade in Banat si Crisana, dar si in Dobrogea. Si in celelalte regiuni maximele sunt ridicate: 9 grade la Cluj, Sibiu si Brasov, 7 grade la Suceava, 8 la Buzau si 6 la Calarasi si Giurgiu.
In ceea ce priveste precipitatiile, nici vorba de ninsoare in ziua de Craciun, in schimb sunt conditii de ploaie.
Asta este vremea si trebuie sa o luam ca atare, de ne place sau nu!

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.