PROFETUL, AURUL SI ARDELENII (I)

PROFETUL, AURUL SI ARDELENII (I)

0 153

Reproduc dintr-un pliant turistic:
„In Shanghai, cel mai mare oras al Chinei, a fost construit cel mai inalt turn de televiziune din zona Pacificului, fiind al treilea din lume”. Perla Orientului, cum este supranumita impresionanta constructie, are o inaltime de 468 m. Am dat acest amanunt pentru a sublinia ca emisiunile Televiziunii din Shanghai pot fi receptate astfel pe o mare suprafata din China de Est, potentialii telespectatori fiind de ordinul sutelor de milioane numai in campia fluviului Yangtze!
Rostul acestei introduceri este insa altul. Pe platforma rotativa de la cota 350 m am avut prilejul sa-l cunosc pe un realizator de televiziune nu doar dinamic, dar si plin de idei. Afland ca vin din Romania, mi-a povestit, cu destui ani in urma, scenariul unui ciclu de emisiuni, la care se gandea de mult. Si de al carui succes nu se indoia, fiind vorba de marii interpreti ai celor mai indragite si foarte numeroase filme romanesti, care le bucurasera tineretea, intr-o perioada de viata, nu tocmai prielnica lor din punct de vedere cultural.
Pentru ca realizarea proiectului respectiv se referea la Romania, indirect si la imaginea ei in lume – despre care vorbim atat de mult si facem atat de putin! – mi-am amintit de acea intamplare, constatand efectul stimulator al orgoliului national, starnit de o performanta, pana la urma doar emotionala, realizata de catre Costel Busuioc, intr-o tara unde despre romani se scriu mai mult „nenorociri”…
Dincolo de rostirile conventionale ori de frazele protocolare ce se aud pe la intalnirile oficiale, faptul ca fata de tara noastra chinezii nutresc o reala simpatie se simtea si in urma cu 10-15 ani, de la omul obisnuit, pana la demnitarii de vaza. Una din explicatii mi-a oferit-o tocmai prietenul de la Televiziunea din Shanghai si se lega nemijlocit de emisiunile in Romania, pe care intentiona sa le faca.
Bref, in perioada defunctei Revolutii culturale, reteta filmelor straine ce rulau in milioanele de cinematografe din Marea China a fost redusa drastic. Nu doar cele provenite din „putredul” Occident au fost eliminate, dar si majoritatea celor realizate in fostele tari socialiste au fost interzise. In vidul creat se difuzau aproape numai „opere cinematografice” apartinand filmografiei din Albania, Coreea de Nord si Vietnam, atat de apropiate ideologic atunci cu productiile maoiste ale cinematografiei chineze…
Ei bine, singura tara de unde se achizitionau fara oprelisti si „alt fel” de pelicule, adica filme adevarate, era Romania! Ani si ani de zile sute de milioane de chinezi si-au bucurat sufletul cu faimoasele aventuri ale lui Margelatu (Florin Piersic fiind mai cunoscut si infinit mai iubit in China decat Jean Marais!), comisarul Siclovan, alias Sergiu Nicolaescu, a fost – pentru o intreaga generatie ajunsa azi la varsta maturitatii – acel justitiar neinfricat ce infierbanta imaginatia, Mihai Viteazu intruchipa marele comandant de osti al Europei ce s-a jertfit pentru patrie… Ce sa mai spun de Jean Constantin, care a devenit, cu filmul „Toate panzele sus”, mult mai popular in China decat Louis de Funes in Romania…
Alte filme foarte iubite si mai ales foarte vizionate in China, in anii‚ 80 (dar si mai tarziu) au fost „Valurile Dunarii”, „Alarma in Delta”, „Padurea spanzuratilor, „Strainul”, „Tudor”, „Lumini si umbre”, „B.D. in actiune” etc. si mai ales seria peliculelor cu Amza Pellea cu al sau „Nea Marin Miliardar”… Dar cel care a facut un formidabil succes de casa, cu neasteptate reverberatii emotionale in sufletul chinezilor, a fost „Ciprian Porumbescu”! Pare greu de crezut, dar am intalnit chinezi care, afland ca sunt roman, imi fredonau aproape perfect, in semn de prietenie, celebra Balada !!!
Lista insa e mult mai lunga, cuprinzand, in general, productiile noastre de film cele mai reusite si… vizionate. Bunaoara, serialul „Profetul, aurul si ardelenii”, in care niste romani strasnici (regretatul Ovidiu Iuliu Moldovan, Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu etc.) se luptau in Vestul salbatic cu „americanii cei rai”, ii superincanta de placere pe chinezi! Ei bine, despre acesti actori, idoli ai unei generatii de sute de milioane de oameni, dorea sa realizeze un ciclu de emisiuni Televiziunea din Shanghai.
Ce s-a intamplat insa cu acel proiect, vom povesti in ziarul on-line „Infobrasov.net” de maine…
D.D.Rujan

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.