Profesorii isi fac mana pentru ora de palme

Profesorii isi fac mana pentru ora de palme

0 78

Moise (Emil pre numele sau de mirean) a dovedit ca cine insista poate fi profet chiar si in tara lui, in ciuda unui proverb discriminator ce afirma contrariul. Profesorul buzoian E.M. cerea, in august 2006, inlaturarea simbolurilor religioase din scoala in care invata fiica-sa – Teodora Moise – pe motiv ca exhibarea acestora incalca dreptul elevilor la convingeri religioase si filosofice proprii. Prin sesizarea CNCD (Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii) profetul Moise de la Buzau largea domeniul de aplicare a propunerii lui vehemente la toate unitatile publice de invatamant.


Desi mass-media a oferit un spatiu larg de dezbatere a oportunitatii masurii lui Moise, ideile care s-au vehiculat cu aceste ocazii nu au fost insusite de catre Ministerul Educatiei si Invatamantului. In ciuda sutelor de pagini scrise si a zecilor de emisiuni pe tema icoanelor si a insemnelor religioase in scoli, argumentele in sprijinul arborarii acestora si in afara intervalului strict limitat al orei de religie n-au fost reunite de MEC intr-o petitie la fel de transanta precum cea a lui Moise. Curtea de Apel tocmai a respins contestatia MEC la recomandarea CNCD; prin urmare, ministerul este invitat sa ia masuri pentru „respectarea dreptului parintilor de a asigura educatia copiilor potrivit convingerilor lor religioase si filosofice; respectarea caracterul laic al statului si autonomia cultelor”, etc.


Cand sa credem ca Dumnezeu a fost dat jos din cui si exmatriculat din salile de clasa, deputata PRM Olguta Vasilescu ne convinge ca nu-i dracul chiar atat de negru. Sefa a Comisiei de invatamant din Camera Deputatilor, duduia Olguta ne readuce in starea paradiziaca de dinainte de propunerea lui Moise. N-a reusit sa salveze mare lucru din Edenul de odinioara, dar reda elevilor o bucatica din Paradis. Anume bataia, despre care toti stim ca e rupta din rai. Deputata PRM propune, nici mai mult, nici mai putin, decat legalizarea bataii elevilor de catre profesori in spatiul scolar. Faptul ca definitia peremistei pentru palmuire e mai voalata si se numeste „forta moderata” nu va incinge mai putin obrajii elevilor recalcitranti. Si americanii au tot soiul de eufemisme gen „forte de mentinere a pacii” pentru trupele lor de ocupatie ce acopera feliile de glob care ii intereseaza.


Acuma, ma gandesc ca Emil Moise putea foarte bine, daca tot e asa de inversunat impotriva inscriptiilor religioase, sa propuna inlaturarea din cartea de identitate a fiica-sii a unor nume atat de patriarhal-crestine precum Teodora si Moise. In acelasi registru, MEC nu trebuia sa se strofoace pentru a gasi niste contraargumente valabile la petitia lui Emil. Era suficient daca, pentru a nu ofensa credintele religioase ale copiilor ce nu s-au declarat ortodocsi practicanti sa gaseasca niste denumiri adecvate si neagresive pentru icoanele din clase. Sub tabloul „Botezul Domnului in Iordan” bunaoara, se putea lipi foarte bine un biletel nevinovat care sa explice musulmanilor ca scena la care se uita este „Baie turceasca cu porumbel alb”, iar ateilor ori liber-cugetatorilor de teapa lui Ion Iliescu sa le serveasca explicatia estivala, foarte potriva la vremurile astea caniculare, „Cetateanul Isus la strand”.


Palmuirea elevilor prin lege, in schimb, este de departe o idee cat se poate de proasta. Nici macar ca masaj facial antirid n-ar trebui promovata de catre diversii destepti din invatamantul romanesc. Tare disperata trebuie sa fie metodica daca nu mai are alte solutii pentru potolirea elevilor irascibili si trezirea chefului de carte decat chelfaneala.


De-a lungul ultimilor ani, insii ajunsi in fotoliul de ministru au insemnat palme rasunatoare pe obrazul Invatamantului. Adomnitei, desi uns de curand, promite si el sa fie o scatoalca reusita. Dar sa-i carpim direct pe elevi, parca e cam mult.


Bine ca l-au scos la timp pe Cristos din clasa cu povetele lui cu tot. Va dati seama ca numarul palmelor s-ar fi dublat prin intoarcerea celuilalt obraz?


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.