Profesorii cu DOCTORAT vor avea salarii mai mici

Profesorii cu DOCTORAT vor avea salarii mai mici

0 136

Studiile post-universitare ale profesorilor par sa nu mai aiba nicio importanta in invatamantul romanesc de stat, acestea fiind valabile doar pentru „cultura generala”, caci guvernantii nu mai pun „pret” pe acestea.
Aproape 20000 de profesori din invatamantul preuniversitar si alte 20000 de cadre didactice din universitati ar putea sa primeasca lefuri mai mici cu cateva sute de lei, o data cu eliminarea sporului de doctorat.
Masura renuntarii la acordarea sumelor ce reprezinta 15% din salariul de baza pentru dascalii care au diploma de doctor ar putea intra in vigoare incepand de luna viitoare, facand parte din ordonanta de urgenta a guvernului ce priveste reincadrarea in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar.
Secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Liviu Pop, a declarat, citat de ziarul Gandul: „In acest moment sunt trei grade de perfectionare in invatamant: definitivatul, gradul 1 si gradul 2. Doctoratul este forma suprema de perfectonare, iar cei care l-au urmat au facut unele sacrificii. Este vorba despre profesorii de elita. Guvernul ii loveste tocmai pe acestia, in conditiile in care nu a introdus sporul de performanta, asa cum s-a promis. Aceasta masura, daca va intra in vigoare, va duce la cresterea nemultumirii in randul profesorilor, iar acest cumul ar putea duce la declansarea protestelor”.
Legea salarizarii unitare a bugetarilor, unul din cele mai controversate proiecte legislative din ultimii ani, cel putin din punctul de vedere al angajatilor din invatamant, a intrat in vigoare la 1 ianuarie, anexe la aceasta lege urmand sa fie discutate pana la 30 iunie.
Personalul din invatamant si profesorii debutanti raman in continuare cei mai prost platiti din sistemul bugetar, cu un coeficient de salarizare pornind de la 1,65, potrivit Legii salarizarii unitare.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.