Probleme TF in Gara Brasov-Calatori

Probleme TF in Gara Brasov-Calatori

0 142

Una dintre problemele cu care se confrunta politistii din cadrul TF (transporturi feroviare) Brasov in principala poarta feroviara a orasului este cea a copiilor, fugiti de acasa sau abandonati.
Cine are treaba prin Gara Brasov poate observa, incepand inca dinainte de a intra in cladirea propriu-zisa, si la orice ora din zi sau din noapte, tot felul de copii, de diferite varste, bantuind dupa cersit, pandind ceva de furat, tragand din pungi cu aurolac sau dormind prin diferite cotloane.
Acestia sunt copii ai strazii, unii abandonati, majoritatea fugiti de acasa, altii chiar trimisi de parintii lor la cersit.
Politistii de la TF ii mai aduna, ba chiar le mai ofera si ocazia unui dus si ceva mancare, aceasta pana la depistarea parintilor, care sunt somati sa vina sa-si ia odraslele.
Iata ce declara in acest sens comisarul Ilie Nelu, seful Biroului Politiei Transporturi Brasov:
“Noi am stabilit o procedura stricta in asemenea cazuri: le intocmim fise de luare in evidenta, iar apoi, daca sunt din judet, ii ducem la domiciliu, iar daca sunt din tara, cu ajutorul colegilor din celelalte judete, luam legatura cu parintii minorilor. Aici intervine, insa, drama adevarata: doar vreo 30% dintre parinti vin sa-si ia copiii gasiti de noi. Sunt unii care ne spun de la inceput ca nu vor veni, iar altii promit ca vor veni, dar nu o fac, iar noi trebuie sa ducem minorii la Directia pentru Protectia Copilului.”
Da, si DPC-ul ii baga in camine, si copiii, dupa ce se odihnesc si mananca omeneste cateva zile, pe deasupra mai primind si imbracaminte, isi iau talpasita si se intorc prin gara. Si atunci care poate fi rezolvarea problemei?
Cam la fel se intampla si cu acei copii care sunt trimisi de parinti, domiciliind prin comunele judetului, la cersit la Brasov, in loc sa-i trimita la scoala.
Iar toate acestea se rasfrang negativ asupra societatii si a moralului ei, copiii de azi ai strazii devenind, in mare parte, infractorii de maine.
Este un cerc vicios pe care il poate frange doar legiuitorul, prin oferirea de legi mai restrictive si mai punitive, putand ajunge chiar la internarea in institutii speciale sub paza a acestor mici recidivisti. Caci cu actualele legi politistii sunt doar un fel de maturatori ce salubrizeaza vremelnic, in asteptarea urmatorului strat de jeg.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.