Pro România: Unire versus dezbinare!?
Partidul Pro România, filiala Braşov, a postat pe pagina sa de feceboock un articol în care a adus spre reamintire beneficiie aduse naţiunii române de către prima unire începută pe cinci ianuarie la Iaşi şi finalizată pe 24 ale aceleaşi luni la Bucureşti prin acceptarea ca domnitor a colonelului patriot Alexandru Ioan Cuza.
În contrapondere cei de la Pro România au o intrebare uşor retorică legată de faptul că dezbinarea şi flagelarea principiilor structurale ale naţiunii de către propaganda neo-marxist-corporatestă bazată pe lipsa oricărei identităţi ne-o aduce în principii şi suflet. Pentru că dacă trăim într-o lume a diversităţi tocmai anumite componente proprii fac diferenţele interesante, concurenţiale şi plăcute. Dar să vedem ce au spus cei de la Pro România legat de Unirea Mică făcută de patrioţi cu sufletul mare:
,,Unire versus dezbinare!?
Mica Unire înfăptuită prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească a dezvoltat un proiect de ţară. Primul pas a fost de fapt când a avut loc cununia domnitorului muntean Gheorghe Bibescu la Focșani, în septembrie 1845, la Biserica Sfântul Ioan, lângă borna de hotar, naș de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza. Borna a stabilizat-o întru nemurire A.I. Cuza.
Mai mult, după realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și cu amicul său Mihail Kogălniceanu inițiază importante reforme interne: secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864) dar şi alte iniţiative care au fixat un cadru modern de dezvoltare al țării.
Au urmat, ulterior, Carol Întîiul, cel ce a realizat independenţa României, Ferdinand Întâiul pe vremea căruia s-a realizat România Mare, Carol al Doilea ce avea două obsesii: una malignă şi una benignă, respectiv viaţa boem-sexuală ce i-a adus defăimarea dar şi o uriaşă iubire de cultură şi totodată de protejarea avuţiei naţionale. Mihai Întâiul a reuşit păstrarea graniţelor actuale şi a influenţat în mod major al doilea război mondial.
Ulterior, după al doilea război mondial, se impune Partidul Muncitoresc Român în intervalul 1954 – 1964, acesta fiind numele sub care a funcționat Partidul Comunist Român aproape două decenii, de la unificarea forţată cu social democraţii, din anul 1948, până la dobândirea denumirii consacrate în 24 iulie 1965, de PCR.
Amintim că unificare forţată a stângii democrate cu cea leninist-marxistă a PCR ( fost PMR) a fost făcută după încarcerarea şi uciderea la Jilava a lui Constantin Titel Petrescu liderul mişcării de stânga autentice din România. Dar şi a multor altor lideri. Merită amintit acest lucru pentru că după modelul bolşevic din 1918 ce i-a exterminat prima oară pe manşevici ( oameni de stânga ce nu doreau distrugerea micii proprietăţi sau a fermierilor) la fel şi comuniştii marxişti i-au exterminat pe social democraţi şi abia ulterior pe liberali, ţărănişti sau conservatori.
După 1989 revine…. Întrebare ce revine?
Dacă în perioada regală, susţinută de proiecte social-democrate, liberale, conservatoare sau ţărăniste au fost proiecte de ţară precum independenţa, unirea tuturor provinciilor, implementarea culturii, dacă şi în regretabila perioadă a comunismului exista un proiect al dezvoltării industriale forţate chiar, am ajuns după 1989 să avem… Ce?
Dezbinare în loc de unitate.
Şi totuşi marcăm cu respect Unirea de pe 24 ianuarie 1859.
Pentru că noi, cei de la Pro România, iubim naţiunea şi Unirea!”
Iulian Rinder
