Primatul Romei asupra infractorilor fara Dumnezeu
La sfarsitul lunii octombrie, la Ravenna, in Italia, reprezentanti ai Bisericilor Ortodoxe si Catolice se intalneau in cadrul unei serii de intalniri dedicate dialogului interconfesional in sanul lumii crestine. Faptul ca inalti prelati apartinand celor doua mari confesiuni s-au asezat la masa pentru a dezbate asupra diverselor aspecte doctrinare ar putea parea banal si in ordinea fireasca a relatiilor dintre Biserici. Tema dezbaterilor, insa, si rezultatul la care au ajuns face ca intalnirea de la Ravenna sa fie cruciala pe calea stingerii depline a disensiunilor dintre ortodocsi si catolici, inca despartiti de Marea Schisma din 1054.
In localitatea italiana, inaltele fete bisericesti au facut un pas urias pe calea impacarii; ortodocsii au recunoscut formal intaietatea Papei, urmasul lui Hristos pe Pamant si ocupantul firesc al Scaunului Sfantului Petru, in ordinea care ii include pe ceilalti mari capi ai Bisericii. Dupa ce a jinduit aproape doua milenii la recunoasterea autoritatii sale spirituale, Suveranul Pontif isi vede confirmat statutul privilegiat in randul celorlalti patriarhi ai crestinatatii, care se revendica de la antecesorii lor din vechime, ce reprezentau Antiohia, Constantinopolele, Ierusalimul.
Statul de primul intre egali recunoscut Papei nu inseamna, asa cum s-a si precizat in documentele intalnirii de la Ravenna, subordonarea de vreun fel a capilor lumii crestine fata de Sanctitatea Sa. Retorica limbajului teologal are in custodie distinctiile de genul acesta; faptul ca episcopul Romei se bucura, dupa Ravenna, de titulatura de primus inter pares nu-i confera nici un fel de noua autoritate asupra celorlalti calauzitori ai turmei credinciosilor. De altfel, insusi Benedict al XVI-lea, fostul cardinal Ratzinger, a recunoscut ca n-ar putea sa se poarte vreodata ca un monarh al lumii crestine.
Ravenna, insa, se constituie de-acum in analele lumii crestine ca un gest de intelepciune doctrinara din partea Bisericii in sobornicitatea sa, pentru a o defini in cheie ortodoxa, sau in menirea ei apostoleasca, asa cum o exprima limbajul catolic. Biserica Ortodoxa Romana s-a numarat printre bisericile care au avut intelepciunea de a parafa actele intalnirii de la Ravenna.
Pentru Romania, insa, aflata la oarece distanta de Italia, nu fosta capitala a imperiului lui Justinian este sediul puterii in Cizma. Ci Roma (desi nu Vaticanul), de unde emana in prezent actele legislative ce consfintesc expulzarea la pachet a romanilor din Peninsula, pentru infractiunile comise de conationali ai lor. Fara sa se fi reunit neaparat intr-un conclav, diriguitorii italieni au decis primatul Romei, chiar si asupra legislatiei europene, care nu include manifestari gratuite de extremism si discriminari etnice.
Pana ce protestele Uniunii Europene (ale Romaniei nu se pun, de vreme ce seful diplomatiei mioritice, Adrian Cioroianu se pupa cu interlopii tigani chiar in Italia) vor fi luate in serios in Italia, Roma continua sa-si exercite primatul in taberele ilegale si mustind de infractionalitate ale romanilor, tigani sau nu.
Judecand dupa faptele unora dintre ei, abuzurile Romei in gestionarea dreptei credinte in litera legii nici nu mai par chiar atat de deplasate. O fi adevarat ca infractiunea nu are nationalitate, dar la fel de sigur este ca infractorii n-au nici un Dumnezeu.
Vifor Rotar
