Primarul George Scripcaru folosește aluviunile după ploaie ca material de construcție!
Cartierul Schei a fost întotdeauna expus viiturilor rezultate după ploile abundente din zona Pietrelor lui Solomon, de multe ori apele intrând în curțile brașovenilor din acest cartier străvechi al Brașovului.
Primarul George Scripcaru a identificat o metodă ingenioasă de a reutiliza pietrișul și nisipul rezultate în urma deversărilor.
„În primăvară, Șcheiul a fost lovit de ploi puternice, iar aluviunile au umplut străzile.
În loc să plimbăm zeci de camioane prin cartier, materialul adus de ape a fost folosit pentru a repara Drumul Vechi spre Poiană.
Zilele trecute a fost refăcut și parapetul de pe tot traseul, de la Pietrele lui Solomon până la Cabana Junilor, astfel încât drumul să fie sigur pentru toți cei care îl folosesc atunci când vremea permite.
Iar pe strada Cibinului au început lucrările de consolidare cu piloți forați, inclusiv refacerea carosabilului.
Le terminăm până la finalul anului.” a postat optimist primarul Brașovului pe contul său de socializare.
Libiu Dan Mateescu





Pai avea experiență de acasa cand făcea chirpici la Buruienești!
Adică a mutat gunoiul la deal.