Prima zi a Campionatului Mondial de hochei feminin de la Brașov :...

Prima zi a Campionatului Mondial de hochei feminin de la Brașov : România, înfrângere

0 163

Pe gheața Patinoarului Olimpic Brașov s-au disputat luni primele meciuri ale Campionatului Mondial de hochei feminin, Divizia II, Grupa B. Prima concluzie este că această competiție, una mondială totuși, nu prea interesează, din moment de la primele două meciuri ale zilei asistența a fost numărată cu ușurință, câțiva spectatori răzleți, dorind să le vadă la lucru pe fete. Doar la meciul României au venit ceva mai mulți spectatori, însă departe de pretențiile unei întreceri mondiale, totuși…

În primul meci, s-au confruntat Noua Zeelandă și Taipeiul Chinezesc. Partida a fost anostă și s-a încheiat cu o surpriză, Taipeiul câștigând cu 3-0.

Al doilea meci a fost mult timp pe muchie de cuțit…Croația și Turcia s-au angrenat la o dispută atractivă, cu multe faze și destule goluri. Croația a condus cu 2-0, Turcia a revenit, a egalat la 2, apoi a preluat conducerea, cu 3-2. Croația a găsit resurse să egaleze totuși, însă, în ultimele 10 minute, Turcia, mult mai închegată și mai tehnică, a marcat de trei ori, astfel încât victoria i-a revenit, cu 6-3.

Meciul de debut al României, contra Islandei, a început cum nu se poate mai prost, nordicii conducând rapid cu 2-0. A fost semnul unei victorii a echipei Islandei, care a menținut o distanță confortabilă față de adversari până la final. Scor : 9-5 pentru Islanda, golurile României fiind înscrise de Alina Oprea – 3, Ana Voicu și Noemi Ballo.

Marți, 2 aprilie, se vor disputa meciurile : Taipeiul Chinezesc – Turcia (ora 13,00), Islanda – Noua Zeelandă (16,30) și România – Croația (ora 20,00)

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.