Prima ședință a Biroului Permanent al PSD în noua formulă

Prima ședință a Biroului Permanent al PSD în noua formulă

0 142

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte miercuri, fiind prima ședință a noii conduceri a partidului, desmnată după încarcerarea lui Liviu Dragnea, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

Pe ordinea de zi mandatul cu care delegaţia social-democrată, condusă de Viorica Dăncilă, va merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. Conform unor surse din partid, vineri va avea loc Comitetul Executiv Naţional.
Din partea PSD vor participa la consultările cu șeful statului premierul Viorica Dăncilă, preşedintele interimar al partidului, după încarcerarea lui Liviu Dragnea, Paul Stănescu, preşedintele executiv interimar al PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, şi Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.
De asemenea, premierul Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al partidului, ar urma să îi informeze pe liderii PSD despre întâlnirile pe care le-a avut marţi la Bruxelles și ar urma să fie stabilită și strategia parlamentară a PSD.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.