Patinoarul Olimpic Brașov găzduiește Campionatul European de Curling, divizia C

Patinoarul Olimpic Brașov găzduiește Campionatul European de Curling, divizia C

0 191

Patinoarul Olimpic din Brașov va găzdui Diviza C a Campionatelor Europene de Curling. Competiția, organizată de Federația Română de Curling (FRC), în parteneriat cu Federația Mondială de Curling, se va desfășura între 12 și 17 aprilie.

Competiția va aduce la Brașov 8 echipe feminine și 10 echipe masculine, reprezentate a 13 naționalități. Pe lângă echipele României, la campionat vor fi prezente ehipe din Austria, Belarus, Bulgaria, Croația, Franța, Grecia, Irlanda, Lichtenstein, Luxemburg, Slovenia și Slovacia. Sistemul de joc al competiției este round-robin, fiecare echipă jucând cu toate celalalte echipe, urmând ca primele patru echipe clasate să joace play-off-ul. Cele mai bune două echipe feminine, respectiv masculine, se vor califica în grupa a două valorică a Campionatelor Europene ce se vor desfășura în luna noiembrie în Helsingborg, Suedia.

Programul este următorul:

Vineri, 12 aprilie:

    ora 16.00 festivitatea de dechidere

    ora 18.00 România – Slovenia (masculin)

Sâmbătă, 13 aprilie:

     ora 8.00  România – Croația (feminin)

     ora 12.00 România – Irlanda (masculin)

     ora 16.00 România – Slovenia (feminin)

     ora 20.00 România – Luxemburg (masculin)

Duminică, 14 aprilie :

     ora 8.00  România – Belarus (feminin)

     ora 12.00 România – Croația (masculin)

     ora 16.00 România – Irlanda (feminin)

     ora 20.00 România – Liechtenstein (masculin)

Luni, 15 aprilie :       

     ora 10.00 România – Franța (masculin)

     ora 14.30 România – Slovacia (feminin)

     ora 19.00 România – Belgia (masculin)

Marți, 16 aprilie :      

      ora 8.00  România – Franța (feminin)

      ora 12.00 România – Bulgaria (masculin)

      ora 16.00 România – Austria (feminin)

      ora 20.00 România – Grecia (masculin)

Miercuri, 17 aprilie :

       ora 9.00 – finale masculin/feminin

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.