Preturile alimentelor mai cresc pana in 2012

Preturile alimentelor mai cresc pana in 2012

0 133

Seful Bancii Mondiale avertizeaza ca preturile alimentelor vor continua sa creasca pana in anul 2012.
Robert Zoellick, citat de Reuters, sustine ca acestea se vor mentine peste nivelul din 2004 inca cel putin patru ani de acum incolo.
Nu numai preturile alimentelor au crescut ingrijorator de mult, ci si cele ale energiei electrice, pe fondul unei scumpiri generale generate de atingerea cotelor record ale preturilor ridicate ale petrolului.
Dupa o intalnire la nivel inalt ce a avut loc in Japonia, liderii grupului celor opt tari cele mai industrializate ale lumii au decis ca este momentul sa se ia masuri pentru combaterea sau, macar, mentinerea sub control a inflatiei la nivel international.
„Cred ca declaratia cu privire la siguranta alimentara a fost una buna, dar provocarea consta in aplicarea acesteia”, a spus presedintele Bancii Mondiale.
„In timpul reuniunii am incercat sa subliniez ca ne aflam intr-o zona de pericol din punctul de vedere al scumpirii alimentelor si energiei si sa spun ca este mare nevoie de resurse suplimentare”, a adaugat Robert Zoellick, citat de Mediafax.
Cea mai mare ingrijorare o constituie necesitatea unei sume de 10 miliarde de dolari pentru intrajutorarea populatiei sarace din intreaga lume, iar ajutorul trebuie sa se mentina constant in urmatorii ani.

S.M.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.