Președintele secției de hochei de la Corona Brașov, Emilian Cernica, a răspuns...

Președintele secției de hochei de la Corona Brașov, Emilian Cernica, a răspuns acuzațiilor formulate de fostul jucător Clarke

2 185

Într-o conferință de presă, desfășurată la Patinoarul Olimpic Brașov, președintele secției de hochei de la Corona Brașov, Emilian Cernica, a răspuns acuzațiilor formulate de fostul jucător, canadianul Clarke. Acesta, a acuzat pe blogul său modul în care a fost tratat la Brașov, faptul că nu și-a încasat toți banii din contract, fiind furat și felul în care este condusă echipa de Emilian Cernica.

Cel acuzat a catalogat astfel postarea canadianului : „Clarke a jucat la Braşov în două rânduri, în sezonul trecut şi în cel prezent. Marea mea dilemă este de ce a mai venit a doua oară dacă a fost tratat atât de rău, cum spune el. Ori, într-un loc în care nu te simţi bine, nu te mai întorci. A doua oară a venit la dorinţa antrenorului Greg Lindqvist. El a considerat că trebuie să avem şi un jucător mai tare în echipă. Eu îl ştiam, toată lumea fugea de el. A încercat să mai meargă la alte echipe, în România şi Ungaria, nu l-a primit nimeni. Am fost de acord până la urmă. El a venit în acelaşi timp cu toţi străinii cu care am început sezonul. Pe toţi i-a ales Lindqvist, care a fost o mare decepţie şi pentru mine în acest sezon, dovadă că am încheiat conturile cu el. Modul de lucru cu străinii este valabil pentru toţi. Noi trimitem un draft de contract pe mail şi obţinem semnătura hocheistului. Apoi, în momentul în care vine în ţară, trebuie obţinute unele documente, ultimul fiind CNP-ul, pe care îl avem cu toţii. În baza acestui CNP, mergem la Finanţe şi este înregistrat contractul, pentru a se putea plăti salarii, taxe, impozite. Toate acestea durează, ne lovim cu toţii de birocraţia din România. El a venit la 1 august şi primul salariu trebuia să îl încaseze în 15 septembrie. Din cauza birocraţiei, nu s-a putut şi străinii au luat banii în octombrie. La Corona, banii se virează în conturi. Există documente care pot fi verificate, nu i-a furat nimeni nici un ban. El a avut unele probleme. Prin 20 noiembrie, fata cu care a venit Clarke la Brașov,  a vrut să plece acasă. El discutase deja cu o echipă din SUA şi, fără să ne anunţe, s-a urcat în avion şi a plecat. De atunci a jucat la două echipe, iar acum probabil nu mai are de lucru. Săptămâna trecută am primit un mesaj, că vrea să vină din nou la Braşov, să joace până la finalul sezonului. Vorbim despre o persoană labilă. Legat de condiţii, toţi străinii noştri stau în apartamente închiriate prima dată. Deci, apartamentele sunt «ţiplă». Au fost cazuri în care au fost lăsate praf, un exemplu fiind McDonald. Ne-am şi certat cu proprietarii. Aşadar, au condiţiile cele mai bune de cazare. Totul, chirii şi utilităţi, este plătit de club în cazul străinilor. A reacţionat aşa din frustrare. Este un jucător frustrat. Nimeni din echipă nu l-a vrut. Dacă nu îl dorea Greg, nu ar fi venit, deşi trebuie să spun că are valoare. Dacă nu ar fi fost labil, ar fi fost un mare jucător. Nu ştiu ce l-a apucat, văd că este scriitor acum. Nimic din ce a afirmat el nu este real, vă spun cu mâna pe inimă. E simplu să dai cu noroi de la mii de kilometri. Şi-a luat toţi banii. Nu a luat pe luna noiembrie, bani care urmau să fie viraţi în decembrie. El a plecat în 20 noiembrie, cui să plătim? Fiecare jucător are nevoie de un ITC (International Transfer Card). Am plătit 1.100 de franci elveţieni la federaţia internaţională. Clarke este sub contract cu noi încă. Pentru a juca în Europa sau la echipe afiliate la federaţia internaţională, va avea nevoie de acordul nostru. Când ni se va solicita acel ITC, noi vom cere banii pe echipament, pe chirie, pe biletul de avion. În mod sigur nu va juca la altă echipă până când nu va plăti”, a declarat Cernica.

,,Am convingerea că vom lua campionatul”

Într-o altă ordine de idei, Emilian Cernica a spus vis a vis de ultimul obiectiv care i-a rămas echipei în acest sezon, Campionatul Național : ,,Dacă vom învinge Gheorghieniul acasă (n.r. : luni, 25 martie, ora 18,30, la Brașov), în ultimul meci al sezonului regular, avem toate șansele să ne clasaăm pe primul loc, înainte de play-off. Apoi, vom încerca și convingerea mea este că vom reuși, să câștigîm campionatul. Acest lucru ne-ar oferi alte perspective pentru viitoarea ediție. Dacă nu se va întâmpla așa, înseamnă că am avut un sezon ratat

D.D.

COMENTARII

  1. „Din cauza birocraţiei, nu s-a putut şi străinii au luat banii în octombrie.”
    „El a plecat în 20 noiembrie, cui să plătim?”

    … are you kidding me? (e pe canadiana!)

Dă-i un răspuns lui Anonim Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.