Președintele Nicușor Dan ar putea declanșa referendum pentru pensile speciale

Riscul unui referendum pentru reglementarea pensiilor speciale și a vârstei de pensionare a magistraților ar însemna pentru sistemul judiciar din România o lovitură din care nu-și va reveni zeci de ani.
În primul rând va fi anihilată până la ridiculizare publică onorabilitatea meseriei de justițiar, ostilitatea românilor față de Justiția lor fiind și așa generalizată, iar încrederea în sistemul de Justiție românesc fiind redusă la un minim istoric.
Un referendum, însă, va consfinți această anatemă aruncată asupra magistraților prin îndreptățirea votului popular, cel care se presupune că prevalează asupra orice altceva într-o societate democratică, desigur, nu și în statul totalitar românesc.
O organizație civică denumită Declic, oarecum cunoscută, a strâns și semnături pentru declanșarea unui referendum împotriva pensiilor speciale și a vârstei de pensionare a magistraților, solicitând președintelui Nicușor Dan declanșarea consultării populare în cauză.

Ong-ul „Declic” dezminte cifrele de salarizare redusă a magistraților, oferite de șefa CSM
„România are nevoie de un sistem transparent în care fiecare pensie să reflecte contribuțiile reale ale beneficiarului, indiferent de profesie sau funcția ocupată. În prezent, magistraților li se plătește suplimentar de la stat peste 75% din pensia încasată. Să luăm exemplu pensia medie.
La o pensie de 25.000 de lei, statul plătește din buget, adică de la noi, 19.000 de lei. Contribuția magistratului este de 6.000 de lei. Chiar și cu reducerea cuantumului, cum propune Guvernul Bolojan, statul tot ar plăti peste 50% din pensia magistraților”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic:
Vrem referendum pentru reforma pensiilor speciale. Comunitatea Declic a transmis, odată cu petiția către Administrația Prezidențială și Guvern, și solicitarea de a participa la dezbaterile pe tema reformei pensiilor speciale. Petiția Comunității Declic a avut nevoie de doar câteva zile pentru a aduna peste 85 de mii de semnături, un indicator relevant pentru cât de apăsătoare este problema pensiilor speciale pentru societate.
„În România, există categorii de privilegiați care încasează pensii disproporționat de mari, fără a fi contribuit la sistemul public. Este inacceptabil ca într-un stat care se pretinde echitabil, legea să fie aplicată diferențiat. O pensie trebuie să reflecte contribuția, nu privilegiul. Fiecare om are dreptul la o bătrânețe demnă, dar niciunul nu ar trebui să primească mai mult chiar decât salariul din perioada în care lucra”, se arată în petiția semnată de aproape 85.000 de oameni.
Peste 300.000 de pensionari primesc pensii speciale, în cuantum de 3,5 miliarde de euro anual. Pensiile speciale însumează 1% din PIB-ul României.
Pensia medie a unui magistrat e 25.000 de lei, în timp ce pensia medie publică, pe principiul contributivității, e de 10 ori mai mică, și anume 2.811 lei.
În multe cazuri, pensiile speciale sunt mai mari decât salariile încasate în perioada în care pensionarii de lux lucrau.
De aceea, magistrații sau cei din serviciile speciale se pensionează de tineri, la 45-50 de ani. Cea mai mare pensie specială era, în martie 2025, 43.072 de lei brut. De data aceasta, președintele poate să îndrepte lucrurile prin consultarea directă a cetățenilor României, se arată în comunicatul Declic, potrivit Știri pe Surse.

Procurorii și-au argumentat mult mai coerent și consistent pensile speciale, față de șefa CSM
Ieșirea publică lamentabilă a președintei CSM, Elena Costache, în favoarea pensiilor speciale ale magistraților, condimentată cu obrăznicii și truisme demne de gazeta sindicatelor din vremea Anei Pauker, ne-a făcut să ne întrebăm dacă maica stareță a judecătorilor din România chiar are ceva în cap în afară de varză murată, lăsată la soare primăvara în dosul curții.
Practic, judecătoarea a condiționat onestitatea magistratului de salariul și de pensia încasată, aruncând în aer și ceea ce mai stăruia în mintea românilor despre respectabilitatea profesiunii de magistrat.
De-a lungul timpului am putut constata derapaje severe de la înfăptuirea Justiției în România, abuzuri incredibile ale procurorilor și judecăți strâmbe din partea judecătorilor, ceea ce a cimentat concepția generală despre o Justiție coruptă, concepție nu întotdeuna justificată.   
Responsabilitatea inexistentă a magistraților a constituit o altă mare lacună a sistemului de Justiție românesc, aceștia procedând de multe ori la abuzuri, sau erori grave, știind că o fac în deplină impunitate, cum au fost deciziile CCR în privința alegerilor prezidențiale. Acum, când o întreagă țară s-a ostilizat împotriva unui sistem de Justiție și a oamenilor care-l deservesc, luările de poziție pro și contra magistraților au căpătat accente stridente.
Una dintre cele mai coerente comunicate pentru justificarea problemelor de care se lovesc magistrații în decursul carierei lor a fost emis de o organizație civică a procurorilor, culmea! mult mai coerenți în susținerea drepturilor lor decât ieșirile publice sentimentaliste, de multe ori subculturale și chiar stupide ale unor judecători.
O judecătoare chiar s-a întrecut pe sine, ridicând osanale respingătoare șefei CSM și a justificărilor ridicole din postarea acesteia, precum în vechile plenare PCR.

Discursul de o ținută intelectuală penibilă a unei fane a șefei CSM
„Mulțumesc public doamnei președinte a Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, pentru asumarea unei imense responsabilități, de reprezentare a intereselor legitime ale sistemului judiciar într-un moment de maximă tensiune, în care prea puțini mai îndrăznesc să vorbească împotriva curentului!
Da, nu suntem experți în comunicarea publică, nu știm uneori să răspundem „politicianist” întrebărilor incomode și să vorbim ore întregi fără a spune nimic, iar asta poate fi criticat și aici avem de lucrat.
Dar de aici până la insultele, invectivele, dejecțiile aruncate în spațiul public în ultimele zile la adresa doamnei președinte este cale lungă.
Și toată suflarea social media s-a grăbit să se urce pe valul acesta. De la analiști financiari care-și descoperă și expertiza în limbajul nonverbal, la unii care studiază fizionomii și pun etichete și concluzii clinice, la site-uri cu și despre femeile ieșite din tipare și lucrurile frumoase, la personaje politice care altfel nu pregetă a-și declara susținerea pentru femei și feminism, cu toții au sărit să dea și ei un pumn, să prindă loc în poză.
Atât de jos am ajuns, oare, ca societate? Și măcar s-a terminat coborârea? Sau încă mai e loc destul?”, este mesajul postat de magistratul Alin Ene, membru CSM, potrivit Cotidianul.

Procurorii, mult mai coerenți și mai consistenți în apărarea drepturilor magistraților
Asociația “Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor” se revoltă după atacurile tot mai dese asupra oamenilor din justiție. Criticați că au pensii prea mari sau că beneficiază de chirii la prețuri mici, magistrații sunt ținta unor atacuri dure, în ultimele zile. Scopul e reducerea pensiilor speciale, care se pare că necesită și o revoltă în societate. Procurorii deschid Cutia Pandorei și se plâng de legislația abereantă, de lipsa angajaților calificați în poliție, dar și de orele suplimentare pe care le fac fără plată, potrivit Știri pe Surse.
Iată comunicatul transmis de AMASP:
„Dincolo de percepții, judecăți grăbite și polemici televizate, sistemul judiciar trăiește într-o realitate mai puțin spectaculoasă: aceea a lipsurilor, a presiunii zilnice și a unui echilibru precar între vocație și epuizare.
Se cere rigoare de ceas elvețian într-un mecanism care scârțâie ca o roată veche. Poate nu se vede din afară, dar înăuntru, fiecare zi aduce încă o luptă cu timpul, cu volumul și cu sistemul însuși, din păcate.

1. Inamicul numărul 1 este legislația incoerentă și impredictibilă, conținând zeci de mii de acte normative în vigoare, modificate des, fără studii de impact sau coerență sistemică; nenumărate legi care intră în vigoare peste noapte, fără claritate în aplicare (ex: legea privind protecția datelor victimelor , chiar dacă necesară, nu conține soluții pentru nenumăratele situații din practică în plină dinamică – astfel dosare au fost trimise înapoi la parchet pentru anonimizare și copiere, fiecare instanță sau parchet căutând soluția cea mai bună). E la ordinea zilei ca pe grupurile de magistrați să se întrebe – la voi cum se face? O legislație bună nu ar lăsa loc la astfel de întrebări. Legile nu sunt adaptate și upgradate la realitățile prezentului (ex – infracțiunile informatice). Codul de procedură penală este efectiv decimat, în prezent instituția camerei preliminarii, introdusă pentru a urgenta judecata cauzelor, nu-și mai găsește rațiunea înființării și duce la tergiversarea acestora.
Procedurile sunt lungi, greoaie, redundante și greu de aplicat, unele sunt reluate de mai multe ori pe parcursul aceleiași cauze și orice abatere ce nu are nicio influență reală asupra fondului cauzei, poate atrage o nulitate ce resetează tot traseul dosarului. Multe dintre dosarele complexe, cu mulți inculpați presupun mii de hârtii în sute de volume, făcute într-o anumită ordine, toate acestea suscită discuții ce primesc interpretări diferite, acesta pe fondul faptului ca standardul probator a crescut nejustificat în timp, fără modificări legislative corespunzătoare.
Avem o legislație penală ce oferă cele mai multe drepturi pentru suspect/inculpat, drepturi reluate de mai multe ori pe parcursul unei cauze. Problema legislativă presupune o discuție extrem de amplă.
Soluții procedurale ar fi :
– simplificarea Codului de procedură penală;
– introducerea unor formulare clare, standardizate, verificate instituțional, care să elimine redundanțele;

2. Deși, în viața de zi cu zi, timpul este inamicul numărul 1 al tuturor, în justiție e pe locul 2, pentru că aproape toți găsim timp peste program, sâmbete și duminici, sărbători legale pentru a face ce nu se poate în timpul programului. Acestea nu sunt cuantificate nicăieri și, bineînțeles, neplătite și nici recompensate cu timp liber corespunzător.
La toate parchetele si instanțele există un program al serviciilor, prin rotație, toți magistrații sunt de serviciu, de obicei, câte o săptămână. Aceasta înseamnă că, în perioada stabilită, dacă sună telefonul, la orice oră din zi sau din noapte, trebuie să mergi la serviciu sau la fața locului săvârșirii unei infracțiuni (știm și alții o fac, dar nu asta e discuția). Nu există sporuri salariale pentru acest lucru. La parchetele sau instanțele mici, se face de serviciu extrem de des, astfel încât nu se poate părăsi localitatea mai mult de o săptămână. Speța nouă, survenită în timpul serviciului, de obicei, speță dificilă și de impact, trebuie rezolvată rapid, iar făptuitorul trebuie să se transforme în inculpat propus spre arestare preventivă în 24 de ore, timp în care de la un apel telefonic trebuie să creezi un dosar cu toate probele utile pentru ca persoana să fie scoasă din societate și plasată într-o măsură preventivă.
Perioada reținerii de 24 de ore este dintre cele mai mici din Europa (avem Franța, Germania, Italia – 48 de ore, Spania- 72 de ore).

3. Lucrătorii de poliție sunt esențiali în procesul penal — fără o relație funcțională, activitatea este paralizată; la parchetele de pe lângă judecătorii, cu unele excepții pentru anumite infracțiuni, procurorii supraveghează urmărirea penală în dosare, de obicei dosare de ordinul miilor (avem o tradiție în a face plângeri și petiții).
Un procuror poate supraveghea câteva secții de poliție din orașe sau comune, plus multe alte structuri, adică discutat fiecare speță în parte și oferite indicații (prin Ordinul comun 231/289/20.12.2024 al MAI si PG s-a stabilit o obligație pentru procurori pentru formarea profesionala a polițiștilor), lucru care se făcea oricum și înainte, de facto, însă pe lângă îndrumări, formare profesională, mai sunt și multe alte chestiuni de rezolvat, pentru ca, din păcate, fiecare dosar sau lucrare presupune o cantitate impresionantă de documente de redactat.
La rândul lor, polițiștii au multe alte obligații administrative, plus o dublă subordonare, față de parchet și față de șeful ierarhic. Acesta este cel care trebuie să semneze orice hârtie ce pleacă din poliție către parchet, ceea ce atrage întârzieri și nici nu este justificat având în vedere că ancheta privește strict polițistul și procurorul de caz.
De foarte mulți ani, am solicitat poliție judiciara în subordinea Ministerului Public, lucru care ar dinamiza și securiza anchetele enorm.
În parchetele superioare, multe dosare se lucrează la urmărire penală proprie (la structuri, absolut toate dosarele) ceea ce presupune că procurorul este cel care face absolut tot. Avem extrem de puține cazuri în Europa în care procurorul efectuează urmărirea penală, în fapt în toate întâlnirile cu omologi din afara țării, aceștia ascultă mirați cantitatea impresionată de lucruri care îi incumbă procurorului. E drept că acesta mai poate delega unele atribuțiuni, însă procedura e greoaie, presupune hârtii înregistrare în două instituții, ștampile , numere de înregistrare, oameni care să ducă hârtiile prin toate departamentele posibile.
Mai este și situația lucrătorilor de poliție recrutați din sursa externa sau agenților care urmează niște cursuri superficiale de foarte scurta durata, apoi fiind nevoiți să facă cercetare penala. Multe inconveniente sunt depășite prin munca supradimensionată a procurorilor și polițiștilor cu experiență.

4. Delegări, detașări și transferuri – pentru acestea trebuie stabilite niște criterii transparente și concrete, pentru că stabilitatea atrage eficiență. Lipsa continuității afectează grav durata și calitatea procesului penal.

5. Informatizarea sistemului este încă insuficientă și inegală, comunicarea între instituții este lentă și ineficientă, procesele sunt încă dependente de hârtie, proceduri depășite și consumatoare de timp.

6. Dotările tehnice sunt insuficiente și neperformante. În prezent, modalitatea de săvârșirea a infracțiunilor, cel puțin a unora, s-a rafinat foarte mult și este realizată cu instrumente sofisticate, care ar trebui să se găsească și la îndemâna anchetatorilor. Absența specializărilor practice duce la soluții neuniforme și întârzieri. De asemenea, este nevoia de un plan coerent de perfecționare, adaptat la evoluția infracționalității.

7. Volum de muncă disproporționat față de alte state UE – există nenumărate studii comparative în acest sens. Magistratul european dispune de mai multe persoane pe care le coordonează și care îl ajută, în timp ce magistratul român lucrează, de regulă, doar cu sprijinul unui singur grefier care este obligat să muncească suplimentar. Nu există o normare a muncii, care ar fi și extrem de greu de realizat în condițiile structurii actuale a sistemului.
Volumul de muncă se datorează și schemelor de personal rămase neschimbate din anii 2000. De asemenea, în prezent nu exista nicio deschidere din partea celorlalte două puteri ale statului pentru a se discuta restructurarea sau desființarea instanțelor si parchetelor mici care preiau foarte putini oameni si sunt de multe ori nefuncționale și neadaptate dinamicii actuale.
Este de menționat aici și situația personalului asimilat magistraților care se bucură de toate privilegiile statutului, fără răspunderea corespunzătoare, personal care activează în instituții care nu sunt strict legate de activitatea judiciară, posturi care ar putea fi transformate în posturi de asistenți judiciari pentru judecători și procurori.
Lipsa de personal se traduce prin volum de muncă dublu sau triplu în anumite instanțe sau parchete și are efect direct asupra duratei proceselor și calității actului de justiție.

8. Cercetarea faptelor penale săvârșite de magistrați – revenirea la un sistem care și-a dovedit eficiența. În prezent, este dificil ca faptele penale săvârșite de magistrați să fie cercetate efectiv, lipsesc mecanisme clare și independente de investigare, ceea ce duce la o percepție de intangibilitate, care afectează credibilitatea întregului sistem. Selectarea unor procurori cu experiență și care și-au dovedit profesionalismul pentru aceste structuri.

9. Numirile în marile funcții de conducere ale parchetelor să fie avizate conform de CSM și bazate pe criterii meritorii și bine formulate, în urma unei selecții riguroase.

10. Accesul în magistratura să se facă păstrând un standard ridicat care să includă și o evaluare psihologică concretă, repetată pe parcursul exercitării funcției si mecanisme de prevenire a burnoutului(?? Sic! Englezism inutil! N.n.)”, transmit magistrații, potrivit Știri pe Surse.

Dan Libiu Mateescu

Share on Facebook

Tweet

Follow us