PREȘEDINTELE CARE NU MAI VINE… ÎNCĂ UNUL ABSENT
Istoria are darul crud de a nu aștepta ca liderii să se prindă în ritm.
Într-un moment în care lumea fierbe, cu războaie, alianțe fragile și frontiere politice redesenate, România are un președinte care pare că încă își caută biroul la Cotroceni.
Nicuşor Dan, în campanie, părea măcar că a învățat lecțiile. Avea aerul elevului silitor, cu rucsacul plin de ecuații din culegerea lui Gheba. Vorbea coerent, calculat, aproape tehnic.
Astăzi însă, algoritmii i-au scăpat printre degete. Nu a fost la ONU — dar dacă ar fi fost, ce ar fi făcut? A fost la Copenhaga.
Și?
Pierdut printre lideri globali, confundat cu un prim-ministru, stingher pe lângă covorul roșu, pe lângă Macron, ca un pudel neatins de gravitatea momentului.
Reprezentativitatea externă este zero. Mesajele interne, inexistente.
Țara e prinsă într-un vârtej geopolitic și are nevoie de claritate strategică și autoritate, măcar simbolică.
La Cotroceni, singurul care pare să știe traseul e liftierul. Departamentul de protocol a demisionat sau doar și-a luat lumea în cap?
Mă tem, pe bună dreptate. Mă tem de drumul pe care suntem. Pentru că nu e vorba doar despre stângăcii. E vorba despre un vid de autoritate. De o imagine externă, făcută praf.
Lumea râde când apare președintele, ca înaintea unui film relaxant de weekend cu Mr Bean, Benny Hill sau Funès. E în regulă?
Asta, în timp ce alte capitale dau semnale ferme, iar liderii lor creează știri și sunt citați în marile ziare ale lumii.
Oare Nicușor Dan realizează cu adevărat că e președinte? Sau încă își notează în agendă:
„De rezolvat — atribuții constituționale”
Nicușor Dan în fața lui Putin, Xi sau Trump. Vă imaginați? Va ridica timid mâna, ca să spună ceva, în timp ce ceilalți dictează narațiuni globale?
Va încerca să rezolve ecuațiile momentului cu rigla și compasul din rucsac?
Sau va alerga, din nou, pe lângă covorul roșu, sperând că nu-l confundă nimeni cu personalul tehnic?
Aveți un link… proaspăt: https://www.facebook.com/share/r/17Y4qr1eWt/
Doamne ferește! Doamne!🙈
Autor: Dana Maxim
Sursa: facebook.com




