Președintele C.J., Adrian Veștea : ,,Menționez că mă simt foarte bine, am...

Președintele C.J., Adrian Veștea : ,,Menționez că mă simt foarte bine, am respectat protocoalele în vigoare și îmi păstrez calmul până la aflarea rezultatului”

0 238

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adian Veștea, a răspuns întrebărilor legate de organizarea unei conferințe de presă, la care au participat și manageri ai spitalelor brașovene și prefectul Brașovului, după ce fusese prezent, cu o zi înainte, la ședința Biroului Permanent Național al Partidului Național Liberal, la care a fost prezent și senatorul Vergil Chițac, depistat pozitiv cu coronavirus. La finalul conferinței de presă și la recomandarea directorilor de spitale prezenți, Adrian Ioan Veștea a parcurs protocolul specific în vigoare, instituit în asemenea situații, la nivel național, de către Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență, având în vedere contactul direct cu persoanele, care au fost confirmate cu coronavirus (COVID-19). Astfel, la ora 13.00 a făcut testul pentru depistarea coronavirus și a intrat în autoizolare la domiciliu, declarând :  ,,Menționez că mă simt foarte bine, nu am nici unul dintre simptomele specifice noului coronavirus și îmi păstrez calmul până la aflarea rezultatului. Precizez că respect cu strictețe protocoalele în vigoare, astfel încât să limitez la maximum orice pericol pentru cei din jurul meu. Nu doresc să creez nimănui starea de panică și consider că țoți cetățenii aflați în situații similare ar trebui să procedeze la fel. Totodată, doresc să informez opinia publică asupra următoarelor aspecte: luni, 9 martie 2020 am participat la București, la ședința Biroului Permanent Național al Partidului Național Liberal, care a fost organizată la Palatul Parlamentului; ședința a fost convocată la ora 11.00, însă din cauza agendei de lucru încărcate, am ajuns cu întârziere la lucrările ședinței; din acest motiv nu am salutat toți colegii prezenți, aceștia fiind în număr de peste 250 de persoane, iar sala foarte mare. Nu l-am salutat în mod particular nici pe senatorul Vergil Chițac, distanța dintre mine și dânsul fiind de circa 20 de metri. Totodată, precizez că nu am stat până la finalul ședinței, fiind nevoit să ajung și la alte ședințe de lucru, organizate la Compania Națională de Investiții și la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Mâine, 14 martie 2020, voi aduce la cunoștința opiniei publice rezultatul testului pentru depistarea COVID-19„.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.