PREGATITI CAMASA DE FORTA

PREGATITI CAMASA DE FORTA

0 173

?


?


Se pare ca in curand va fi nevoie de ea. Matelotul s-a intalnit pesemne candva cu Olandezul Zburator sau a fost muscat, prin bordeluri tropicale, de plosnita cu doua capete, ambele intamplari cuibarindu-i-se pe pagina intai.


Nu-mi pot explica altfel tristele reprezentatii din ultima vreme


Eu, care am crezut ca prestatia tapului-geolog este sub linia de plutire, vad ca Basescu s-a suit in batiscaf si o ia spre adancuri.


Dupa ce? a insistat pleonastic in viata publica, luand-o in barba, vine sa lamureasca natiunea, care-l priveste tot mai cu mila peste umar, ca el, la podea fiind, a fost numarat numai pana la opt, asa ca este invingator.


Daca asa a manevrat si sextantul, ma mir cum de a mai gasit drumul spre casa.


Caci ii tot trage cu cei 80% care i-au gadilat idea la referendum. Dar ce reprezinta acest procentaj? 80% din cat? Asta evita sa spuna.


Sa facem la repezeala o socoteala, cu o marja de eroare – ca la sondaje – de 2,5-3%. Atunci 80% din 25% din circa 17 milioane de potentiali alegatori = 3,4 milioane. Dintre care, mai ales in mediul rural, multi nici n-au stiut ce voteaza, fiind usurel indrumati de specialisti binevoitori de ocazie spre votul pro.


Vazandu-si idea facuta terci, matelotul-sef a vrut sa vada echipajul aliniat pe punte, indiferent de culorea dungilor de pe tricou. Si iar a luat-o in barba, caci s-au prezentat la apel doar niste pasageri clandestini, felcerul Udemere – asta drege orice guvern bolnav, pe o sticla de palinca – si un fochist care intamplator se afla pe acolo.


Indignat, matelotul-sef fulgera din ochiul beteag si ia portavocea, plangandu-se lui Dumnezeu ca nimeni nu vrea sa se joace cu el de-a pastorul si turma sa. Iar celor neprezenti le promise inchiderea in cala, cu paine uscata si apa la patru zile, festinul cu ciolan pe varza urmand sa-l manance doar el si mica prezenta de la apel, minus fochistul ratacit pe punte ca sa ia si el putintel aer.


?


Lasand gluma la o parte, este dureros sa vezi cum un sef de stat cauta sa prajeasca, fara uleiul ratiunii, niste caimac ciordit, mirandu-se ca acesta se arde si pute. Si tot el se supara. De aceea si cer, preventiv, pregatirea camasii de forta, caci daca inghite ce si-a gatit, imprevizibilul poate scufunda nava.


?


Dan Bota? ?


? ?????

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.