Prajitura cu branza de vaci cu aspect de cremschnit.

Prajitura cu branza de vaci cu aspect de cremschnit.

0 70

Acesata prajitura o fac foarte des. Prea multe ingrediente nu trebuiesc. Este minunata. Se face destul de repede. Cel mai mult dureaza coacerea. Incercati-o si o sa vedeti ca nu am exagerat cu nimic.

Ingredientele pentru aluat:
200g unt( sau daca va place 250g margarina)
2 galbenusuri
6 linguri cu apa
350-400g de faina

Se framanta cu mana toate ingredientele, pana se obtine un aluat omogen. Se pune la rece cel putin o ora. Puteti sa faceti aluatul de seara si sa continuati prajitura a doua zi

Umplutura:
Fierbeti ½ l de lapte cu 3 linguri pline de gris si 200g de zahar, apoi lasati-I sa se raceasca.
Separat amestecati 2 pachete de branza de vaci cu coaja de lamaie sau portocala, cu vanilia si grisul racit (poate fi caldut) si cu 2-3 linguri cu stafide. Compozitiei rezultate adaugati si 2 albusuri batute spuma cu putina sare. Omogenizati, dar nu insistati prea mult.

Modul de preparare:
Se ia o tava de copt prajituri, dreptunghiulara dar nu cea mare de la aragaz, care se unge si se pudreza cu faina, sau se pune o hartie pentru copt.
Aluatul se imparte in doua parti inegale. Una mai mica care se intinde cu sucitorul si se aseaza pe fundul tavii. Deasupra ei se toarna umplutura si se uniformizeaza cu dosul unei linguri de lemn. Peste umplutura se pune cealata foie care trebuie sa fie putin mai mare, sa acopere bine umplutura. Poate sa stea putin ridicata pe marginile tavii. Se inteapa foaia de aluat cu o furculita din loc in loc, pentru ca la coacere sa iasa aburii din umplutura si foaia sa nu se umfle.
Introduceti tava in cuptorul incalzit bine (adica cu cel putin 20 de minute inainte). Si coaceti pana se rumeneste putin deasupra.
Lasati prajitura sa se raceasca in tava, o pudrati cu zahar pudra dupa care o taiati in bucati patrate. Reusita!

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.