Povestea unui avort si lepadarea unei prietenii
Ca si cand numele filmului lui Cristian Mungiu ar fi continut in el si o indicatie pentru cinefili, am asteptat sa treaca 4 luni, 3 saptamani si cam 2 zile pana sa vad pelicula premiata in martie cu cea mai inalta distinctie la Cannes. Trebuia s-o fac; de la cucerirea Palme d’Or, povestea lui Mungiu a incasat alte nemeritate palme de la critica si de la neavenitii cu veleitati de experti in cinema. In cazul unora, s-a si vadit ulterior ca nici macar nu vazusera filmul inainte sa scrie despre el. Multi dintre cei care au facut-o s-au grabit sa-l expedieze in arhiva cu imagini despre vremurile ceausiste, munciti de prejudecata ca orice istorioara despre acele timpuri trebuie sa fie negresit bandajarea cu celuloid a unor frustrari de dinainte de 89, asa cum au facut regizori notorii imediat dupa Revolutie.
Imi place sa cred ca Mungiu stia, inainte sa se apuce sa sfasie cu lumina reflectoarelor cenusiul epocii comuniste, ca apuca pe carari batute. In anul in care o facea el si in care ne aflam si noi, distanta ce ne desparte de 22 decembrie 1989 este suficient de sanitara cat sa previna orice puseu flagelant si razbunator din partea unui regizor inteligent.
De-asta mi se pare ca Mungiu a vrut sa spuna cu adevarat o poveste, pe care a trebuit s-o imbrace cumva. Garderoba din 89, care acum ni se pare hilara si ponosita, asa cum ni vor parea peste 17 ani si hainele pe care le purtam azi, i s-a parut potrivita.
Asta a fost si povestea-paravan despre avortarea unui fat de 4 luni, 3 saptamani si 2 zile – o haina. Mungiu a crezut de cuviinta sa imbrace cu ea cealalta poveste, cea pe care n-au vazut-o multi dintre cei ce i-au disecat filmul cu bisturiul cronicilor. ?
Cei care s-au grabit sa-l acuze pe Mungiu ca a ales sa vorbeasca despre drama avorturilor in Romania ceausista doar pentru a-i impresiona pe occidentalii sensibili la astfel de regularizari demografice, au fost la fel de nedrepti. Filmul este ocupat in intregime de pregatirea si savarsirea avortului cu pricina. Dar nu e un motiv suficient sa nu vezi toata placenta din cauza fetusului. In vreme ce calomniile despre santajul sentimental exercitat de Mungiu la adresa Occidentului cinefil se inteteau, regizorul se incapatana sa sustina ca filmul lui este despre prietenie si relatii interumane.
Si avea dreptate. Este vorba intr-adevar de o intrerupere de sarcina, dar adevarata poveste este avortarea prieteniei, un sentiment bolnav, lepadat si el pana la sfarsitul filmului. Studenta Gabita (Laura Vasiliu) este insarcinata in aproape 5 luni, intr-o vreme cand graviditatea era o stare luminoasa doar reglementata prin decret. Alaturi de ea se afla permanent Otilia (Ana Maria Marianca), colega ei, care isi neglijeaza scoala si prietenul pentru a-si scoate amica din bucluc. Ea este cea care ia legatura ce domnu’ Bebe, felcerul dispus sa ii provoace nefericitei Gabita un avort empiric. In schimbul unei sume de bani imposibil de procurat de catre doua studente leftere, dar si al unei partide de viol cu fiecare dintre fete inainte de a-si sufleca manecile si de a-i monta gravidei o sonda.
Domnu’ Bebe – grotesc si respingator ca bebelusul lepadat pe pardoseala baii, nedorit de nimeni, abandonat in prosoape imbibate de sange. Domnu’ Bebe – care se preface ca tremura de frica militiei dar isi uita buletinul la receptia hotelului. Domnu’ Bebe, felcerul fara identitate si de profesie incerta, imaginea proteica a sistemului care te reguleaza cand te prinde la ananghie.
Prietenia manjita de sangele minciunii si nerecunostintei mi s-a parut mai grotesca decat foetusul acoperit de mucozitati rosietice. Gabita nu pare sa inteleaga nici un moment sacrificiul prietenei sale, care se pune in pericol pe sine si se lasa pangarita de Bebe doar pentru a-si scoate amica din bucluc.
Nu este singura relatie ratata. Prietenul Otiliei, student la medicina si copil de doctori, este si el terifiat de perspectiva unei sarcini nedorite a prietenei sale; simpla discutare a subiectului dezvaluie fragilitatea relatiei lor.
Dragoste subreda si prietenie nesincera; doua ingrediente expuse in cruzimea adevarului lor pe canavaua unei interventii empirice de avort. Mai mult, insa, decat povestea unei expulzari murdare, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile vorbeste despre sentimente avortate.
Vifor Rotar
