Politistii start la proteste

Politistii start la proteste

0 218

Circa 5.000 – 6.000 de persoane, politisti in uniforma si personal contractual, vor protesta, zilnic, de luni pana vineri, impotriva situatiei din sistemul de siguranta publica.
Membrii sindicatului Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) vor picheta sediile autoritatii de stat, atat in Bucuresti, cat si in toate cele 40 de resedinte de judet. In Capitala vor fi pichetate Administratia Prezidentiala (Palatul Cotroceni), Guvernul (Palatul Victoria), sediul MAI si al Ministerului Finantelor, iar in tara sediile prefecturilor si cele ale inspectoratelor judetene de politie.
Revendicarile care au condus la proteste sunt legate de refuzul guvernantilor de a aloca fondurile care lipsesc din bugetul MAI, aprobat pentru anul 2009, dar calibrat numai pentru 10 luni. Potrivit liderului SNPPC, Marin Gruia, principalele revendicari al politistilor vizeaza refinantarea sistemului de siguranta publica la un nivel care sa permita desfasurarea in conditii optime a activitatii profesionale, reducerea deficitului de 8.000 de politisti din sistemul de siguranta publica prin incadrarea de urgenta a celor 2.000 de absolventi ai scolilor si Academiei de Politie, promotia iulie 2009 – incadrare amanata pana la inceputul anului 2010 – si prin continuarea procesului de incadrari directe – proces care a fost suspendat.
De asemenea, SNPPC solicita plata orelor suplimentare, efectuate din cauza lipsei de personal, in conditiile in care doar in primele trei luni din acest an, politistii si personalul contractual au efectuat peste 50.000 de ore suplimentare, nerecompensate inca, precum si reanalizarea coeficientilor de ierarhizare. In opinia lui Gruia, politistii ar putea sa beneficieze de anumite fonduri prin alocarea a jumatate din banii si bunurile confiscate, dupa modelul italian.
Referindu-se la concediul de zece zile fara plata care s-ar putea aplica si in cadrul MAI, Marin Gruia a declarat ca acesta ar fi ilegal pentru ca, in prezent, sunt 8.000 de posturi in politie neocupate (ceea ce reprezinta un deficit de 12% din necesarul de efective prevazute in statele de organizare), iar politistii sunt obligati sa efectueze mii de ore suplimentare pentru a acoperi acest deficit de personal, fara a fi recompensati in vreun fel.
In cadrul unei intalniri desfasurate marti, 4 august, liderul SNPPC, Marin Gruia, si Claudiu Staicu, trezorierul general al sindicatului, au informat Administratia Prezidentiala despre problemele grave din MAI care au determinat SNPPC sa pregateasca un amplu program de proteste nationale. La finalul acestei intalniri pregatitoare, consilierul prezidential pentru securitate nationala, Iulian Fota, a comunicat reprezentantilor SNPPC ca presedintele Romaniei va fi informat imediat asupra problemelor discutate, admitand ca ele pot influenta oricand calitatea securitatii nationale.
Joi, 13 august, reprezentantii SNPPC au purtat o serie de discutii cu Dan Nica, viceprim ministru si ministru al Administratiei si Internelor, care i-a asigurat ca se vor face toate demersurile pentru ca politistii sa-si primeasca drepturile ce li se cuvin si pentru ca activitatea structurilor MAI sa functioneze normal.
SNPPC este reprezentantul a 50.000 de politisti si este afiliat CNS „Cartel Alfa”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.