Politicienii s-au decis: se va introduce votul uninominal

Politicienii s-au decis: se va introduce votul uninominal

0 57

Discutiile de miercuri intre reprezentantii partidelor parlamentare, mai putin PRM au condus la un acord de principiu pentru sustinerea proiectului Asociatiei Pro Democratia in ceea ce priveste introducerea votului uninominal. Participantii la discutii au stabilit ca legiferarea introducerii sistemului de vot uninominal sa se faca in sesiunea parlamntara din toamna.


Saptamana viitoare, Comisia pentru elaborarea noului cod electoral va purta discutii pe marginea proiectului de lege a votului uninominal propus de Asociatia Pro Democratia, acesta fiind acceptat in principiu de partidele politice. Acest sistem are la baza sistemul german propus de PSD, dar cu amendamente ce prevad . “Exista un acord in privinta proiectului de lege, pe care l-am convenit inca in luna iunie cu PSD, PNL si PD. Acest proiect este inspirat din proiectul german, deci raspunde nevoilor PSD, dar totodata face fata si unei cereri importante a societatii romanesti, si anume votului uninominal”, a spus Criitian Parvulescu, reprezentatntul Pro Democratia, citat de Rador.


In ciuda consensului anuntat, au aparut voci, din afara si din interiorul partidelor sustinatoare ale proiectului de lege. Deputatul PSD Anghel Stanciu a declarat ca va demisiona din comisie daca se va opta pentru varianta APD, pe motiv ca aceasta nu vizeaza introducerea votului uninominal pur, ci este praf in ochii electoratului. Si vicepresedintele comisiei, social-democratul Florin Iordache, a declarat ca, nu stie ce a discutat Ponta si ca PSD a decis sa sustina modelul german si nu propunerea APD. Sistemul „german“ de vot prevede obtinerea a 50% din mandate de catre castigatorii colegiilor uninominale – scrutin uninominal intr-un singur tur – si 50% in urma votului pe lista de partid, in timp ce APD propune ca 50% din mandate sa fie repartizate unor candidati clasati pe pozitiile 2 si 3 in colegiile uninominale.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.