Politicienii nu merg la Biserica daca e-nnorat

Politicienii nu merg la Biserica daca e-nnorat

0 173

Oare frecarea de niste moaste venerabile sau macar, in inghesuiala, de spinarile credinciosilor putini si norocosi care au ajuns la ele, aduce niscai voturi? Se pare ca da, judecand dupa frenezia cucernica ce-i impinge pe politicieni la praznice manastiresti, hramuri si ungeri de prelati. Evlaviosii care se inghiontesc la zisele manifestatii ar fi dezamagiti, insa, sa afle ca nu din pricina lor da navala tagma politica pe la biserici si catedrale.
Nu doar ca sa fie vazut vine omul politic in Casa Domnului, unde are ce-i drept sansa de a se expune cu smerenie adulatiei alegatorilor. Altul este pretul naduselilor abundente si plictisului liturgic prin care e nevoita clasa politica sa treaca pret de-o slujba sau de-o sfintire cu sobor mare de preoti. Fara vreo legatura cu evenimentul la care participa, politicianul care vine la biserica are un singur lucru in fata ochilor. Unul la fel de drag ca o icoana. De fapt, e o icoana. Este IRSOAPA facatoare de minuni electorale. Fecioara cu Pragul, care te poate ridica, dupa multa truda si aparitii bisericesti, din mocirla anonimatului politic peste procentele stabilite prin lege ca indici de notorietate.
Una din minunile care se savarseste constant in vazul enoriasilor este, oricum, mentinerea Bisericii in topul increderii, in absolut toate sondajele de opinie. Din motive obscure, si in ciuda apucaturilor foarte lumesti ale multora dintre slujbasii in haina preoteasca, credinciosii isi reinnoiesc la fiecare sondaj votul de incredere dat Bisericii. La minunea asta vin sa se adape politicienii, convinsi ca popularitatea se ia prin contagiune si sperand sa contracteze si ei boala asta, de care Biserica sufera fericita de multa vreme.
Asa ca, daca-i vedeti stand tepeni, ridicoli si transpirati la doua-trei strane de voi, nu va bucurati ca au venit sa-i vedeti sau sa va vada. Nu. Suporta forfota si zapuseala din lacasurile de cult, gafaind sa ajunga in locul ala privilegiat in care Ochiul divin isi pogoara privirea pe topurile electorale, in care se zbate sa atraga atentia si numele lor.
N-am bagat bine de seama, dar am impresia ca politicienii nu merg la Biserica daca e-nnorat.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.